UDMR şi PDL îşi împart, din nou, ciolanul

• publicat la: 23 martie 2010
UDMR şi PDL îşi împart, din nou, ciolanul

Conform unor informaţii apărute în presa judeţeană, partidele aflate la guvernare, PDL şi UDMR, ar fi suţinut o rundă de negocieri, la sfărşitul săptămânii trecute, în vederea împărţirii posturilor de conducere din judeţ. Un prim efect al acesteia a fost rocada la nivelul direcţiunii Casei Judeţene de Pensii şi a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, cea dintâi va fi condusă de un membru PDL, iar cea de-a doua de un membru UDMR.

Informaţiile prezentate de colegii noştri sătmăreni precizează că UDMR va avea posturile de directori la Direcţia de Sănătate Publică, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului, Direcţia Judeţeană pentru Sport, Direcţia pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Serviciul de Gospodărire a Apelor, Inspectoratul Teritorial în Regim Silvic şi Vânătoare, Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, Curtea de Conturi, Ambulanţă, Arhivele Naţionale, Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor.

PD-L a obţinut posturile de directori la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultura Naţional, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie, Agenţia de Prestaţii Sociale, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul Şcolar, Casa Corpului Didactic, Direcţia pentru Tineret, Clubul Sportiv, Direcţia Finanţelor Publice, Garda Financiară, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Unitatea Fitosanitară, Centrul de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centru Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, agenţia de Protecţie a Mediului, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia de Statistică, Oficiul Judeţean de Poştă, Agenţia Domeniilor Statului, Casa de Asigurări de Sănătate, Oficiul Loteria Română, Inspecţia de Stat în Construcţii, ARR, RAR şi Direcţia Silvică.

Din câte se pare, se poartă negocieri şi în ceea ce priveşte acordarea unui post de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi a unui viceprimar al municipiului Satu Mare.

Democrat liberalii sunt de părere că ar fi normal să ocupe aceste posturi deoarece sunt la guvernare, iar UDMR susţine că ar trebuie respectate înţelegerile încheiate la nivel local.

P.S.

comentarii

de LACI la 23 martie 2010 - 09:20

E NORMAL !……….

de Gabi la 6 iunie 2010 - 18:31

Nu va mai saturati de rosul ciolanului?Mi-e mila de voi ca o sa ramaneti fara dinti in gura!Traiasca proteza dentara!Sper sa va pice din gura!

Lasati un comentariu