Criză, criză şi iar criză. Temă de dezbateri, refren de melodie de mahala, element de speriat adulţii şi aşa mai departe.

• publicat la: 11 martie 2010
Criză, criză şi iar criză. Temă de dezbateri, refren de melodie de mahala, element de speriat adulţii şi aşa mai departe.

Am ajuns să nu putem trăi fără criză. Nu îmi pot deja imagina o viaţă fără criză. Cum ne-am obişnuit cu tranziţia scurtă care a început din 1990, tot aşa ne-am obişnuit şi cu criza.

Acest fenomen nu se reflectă chiar într-atât de mult la români cum aţi crede. De exemplu, în cazul ţării noastre, şomajul explodând, am crede că s-au luat cu asalt firmele specializate în plasarea forţei de muncă şi site-urile de joburi. Nu e deloc aşa. Nouă încă ne arde de distracţii, bârfe şi socializări on-line. Cel puţin aşa reiese din statisticele internetului.

În luna februarie a.c., celebrul site de socializare hi5.com a avut 55.355.069 de accesări; gsp.ro 10.588.304 vizite; sport.ro, trilulilu.ro şi libertatea.ro toate peste 8 milioane de clickuri. Am parcurs TOP 10-le paginilor de internet sortate după numărul de vizitatori şi încă nu am găsit nimic ce să aibă legătură cu un posibil job. Pe locul 11 avem prima pagină specializată în găsirea unui loc de muncă. Şi, ca o ultimă informaţie statistică: judeţul Satu Mare este pe locul 32 la căutarea cuvântului „muncă” pe motoare de căutare, faţă de căutarea cuvântului „sex” unde suntem pe locul patru devansaţi doar de Harghita, Teleorman şi Sălaj.

Poate puţin pripit, dar am cam putut trage concluzia. Ori nu avem şomeri, ori ne e mai bine în şomerat decât la servici. E sigur doar că nu prea ne place să lucrăm şi ne preocupă mai mult starea vremii şi capra vecinului (devenit animalul naţional al României) decât viitorul apropiat.

Cei ce au câştigat cel mai mult în, şi de pe urma crizei sunt patronii. Administratorii societăţilor şi-au creat un tic verbal de genul „ne pare rău, nu putem să vă dăm salariul integral nici luna aceasta pentru că e criză” sau, preferata mea „avem cel putin o sută de CV-uri, ei ar lucra şi pentru mai puţini bani!”. Astfel, ajungem în postura de victime ale patronilor şi nu ale crizei economice.

Oare vom afla când trece criza? Sau a trecut deja?

Ţara e în criză. Deficitul de cont curent a scăzut anul trecut cu 68,7% faţă de 2008, la 5,05 miliarde de euro, însă contracţia a fost mai mică decât declinul înregistrat la finele lunii noiembrie 2009, de 69,4%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Deci e nasol. Cresc dările la stat. Nu mai există impozitul „forfetar” pentru că l-am rebotezat în impozit „în avans”. Nu mai plombăm gropile pentru că au devenit simbol naţional. Iarna (care nu e ca vara) ne ia prin surprindere an de an. Kovacs vrea piste de biciclişti. Guvernul doreşte să constituie un nou Fond Naţional de Investiţii (FNI) pentru relansarea economică a României. Nu învăţăm din greşeli. Deja avem aproape 40 de kilometri de autostradă. Bonus: Udrea zice că stăm mai bine decât bulgarii la turism. (?!?!)

Mă gândesc să emigrez în Grecia. Acolo, cum apare o criză şi dispare în două săptămâni.

Trăim în România şi asta ar trebui să ne pună pe gânduri.

Dragoş Georgescu (economist, 31 de ani)

comentarii

de LACI la 11 martie 2010 - 08:33

Mda…….toate acestea le stim!… politica ar trebui sa se faca la Bucuresti,in Carei ar trebu sa fie UNITATE !altfel ne ducem dracului toti,indiferent de religie , etnie,sex sau apartenenta politica.Veniti cu solutii pe plan local,ca de critici ne-am cam saturat !Puneti umarul,nu doar
literele !sau viul grai !

de aurica la 11 martie 2010 - 09:57

felicitari pentru articol! oare cum s-a inteles de unii?cati au citit printre randuri si au tras concluzia adevarata/?
nimic nu e politic in articol; doar ca unii fac tot felul de speculatii ca sa nu isi justifice lipsa chefului de munca.Cunosc persoane care care au doua job-uri si nu se mai vaita atata pentru ca nu au timp.Degeaba asteptati solutii salvatoare de la altii daca nu veniti voi insiva cu solutii.toata lumea comenteaza- inseamna ca au mult timp liber;daca cauti o persoana sa te ajute la curatenie sau la calcat sau la ingrijit copii va asigur ca nu aveti de unde sa alegeti.
Solutia e in noi si in cheful nostru de munca !

de Dolly la 12 martie 2010 - 19:52

Bravo Dragos!! Documentat.
Emigreaza in Canada, desi nici aici nu mai vin romani.
Noua, ca natie ne place sa ne plangem, sa ne uitam in curtea vecinului si la capra lui. Dar nu cred ca omul de rand trebuie neaparat sa vina cu solutiii. Solutiile si aplicarea unui plan tin de cei care conduc destinele unui oras, judet. tara. Ei si/au asumat printr/un program politic responsabilitati, s/au considerat in stare sa rezolve problemele care exista. Daca nu, trebuiau sa lase pe altii, pentru ca nu incerci sa conduci destinele unui oras doar pentu ca asa ai fost sfatuit sau te/ai gandit tu ca e bine. Ce putem face este sa sustinem acele programe acele planuri, nu sa venim NOI cu ele. Atunci de ce se mai incaseaza salarii ca si primari, vice, consilieri etc….Parerea mea…

Lasati un comentariu