Eliminarea transmiterii virusului HIV de la mamă la copil posibilă din 2015?

• publicat la: 9 March 2010
Eliminarea transmiterii virusului HIV de la mamă la copil posibilă din 2015?

Eliminarea ‘aproape totală’ a transmiterii virusului imunodeficienţei umane (HIV) de la mamă la copil va fi posibilă în 2015, dacă este menţinut ritmul actual al cercetărilor medicale, au informat responsabilii Fondului global de luptă împotriva SIDA, tuberculozei şi paludismului.

O lume în care să nu se nască niciun copil seropozitiv va fi posibilă cu adevărat în intervalul începând de acum şi până în 2015, a dat asigurări directorul executiv al Fondului, Michel Kazatchkine, într-un comunicat consacrat prezentării progreselor înregistrate în derularea proiectului pe care îl conduce.

Fondul prevede, totodată, ‘o reducere spectaculoasă a morţilor provocate de paludism/malarie’ în următorii cinci ani, perioadă în care este posibilă de asemenea reducerea la jumătate a incidenţei tuberculozei.

Potrivit raportului prezentat luni, programele finanţate de Fondul Mondial salvează zilnic cel puţin 3.600 de vieţi, ceea ce face ca – de la crearea sa în 2002 – să fie salvate 4,9 milioane de vieţi.

(Sursa: AGERPRES)

Lasati un comentariu