Festivalul Filmului European se va desfăşura între 7 şi 30 mai, în cinci oraşe din ţară

• publicat la: 23 March 2010
Festivalul Filmului European se va desfăşura între 7 şi 30 mai, în cinci oraşe din ţară

Ediţia a XIV-a a Festivalului Filmului European se va desfăşura, în perioada 7 – 30 mai, la Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, regizorul Radu Jude urmând să fie ambasador onorific al evenimentului, potrivit organizatorului, Institutul Cultural Român (ICR).

Cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Filmului European se va desfăşura în perioada 7 – 30 mai, astfel: Bucureşti, între 7 şi 16 mai, Braşov (13 – 16 mai), Iaşi (20 – 23 mai), Târgu Mureş (21 – 23 mai) şi Timişoara (27 – 30 mai).

ICR şi-a propus să ofere vieţii culturale din România un eveniment de proporţii reunind an de an atât în Bucureşti, cât şi în ţară, filme recente, multe dintre ele premiate la prestigioase festivaluri de gen.

Promovarea festivalului se va face printr-un spot, care are o durată de 45 de secunde, fiind realizat de regizorul Radu Jude, care a acceptat rolul de ambasador onorific al Festivalului. Spotul va fi difuzat de posturile TV în perioada 24 aprilie – 30 mai, în regim necomercial, potrivit unei decizii luate marţi de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).

ICR a preluat, în 2008, de la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, organizarea Festivalului Filmului European, eveniment realizat cu sprijinul ambasadelor statelor europene. Ambasadori onorifici ai festivalului au fost şi regizorii Marian Crişan, în 2009, Cristian Mungiu, în 2008, Corneliu Porumboiu, în 2007, şi Cristi Puiu, în 2006.

Festivalul prezintă numeroase filme premiate la marile festivaluri europene, dar şi de instituţiile importante de profil. Anul trecut, Festivalul Filmului European, deschis de proiecţia filmului “Gomorra”, de Matteo Garrone (premiat la Cannes, dar şi de Academia Europeană de Film), a cuprins circa 40 de pelicule din 24 de ţări.

Lasati un comentariu