Centrul de Zi al Surorilor Piariste, beneficiarul unui sprijin ieşit din comun al Primăriei, a fost inaugurat azi

• publicat la: 18 March 2010
Centrul de Zi al Surorilor Piariste, beneficiarul unui sprijin ieşit din comun al Primăriei, a fost inaugurat azi

Azi, la ora 14, s-a inaugurat Centrul de Zi al Surorilor Piariste, care va funcţiona pe strada 1 Decembrie 1918, în clădirea cunoscută ca Zarda. La eveniment au participat oficialităţi locale şi judeţene, directori de şcoli şi instituţii culturale din municipiu, alături de reprezentanţii Bisericii Catolice, de care aparţine centrul. Funcţionarea acestuia reprezintă  excepţia de la regula aplicată până acum instituţiilor similare din Carei.

Centrul de zi al Surorilor Piariste funcţionează, de azi, în mod oficial în sediul nou, de pe strada 1 Decembrie 1918, la numărul 30, în locul cunoscut celor mai mulţi careieni ca Zarda. Festivitatea de deschidere şi slujba de sfinţire a început cu puţin după ora 14.00, în prezenţa unui numărul impresionant de oficialităţi. Consiliul Judeţean a fost reprezentat de preşedintele Cehi Arpad, de vicepreşedintele Adrian Ştef şi de secretarul Cornelia Bota. Municipalitatea a fost prezentă prin primarul Kovacs Eugen şi viceprimarul Keizer Lajos, în timp ce dintre consilierii locali au fost prezenţi: Papp Zsolt, Muller Ioan, Leitner Robert, Poosz Szabolcs şi Hago Arpad. Alături de aceştia, la eveniment a participat şi Schonberger Jeno, episcopul romano-catolic, care a oficiat şi slujba de sfinţire.

30 de copii din familii dezbinate

Centrul de Zi al Surorilor Piariste şi-a început activitatea în decmbrie 2009 şi se ocupă de 30 de copii. Aceştia provin din familii dezorganizate şi îşi petrec în centru orele de după cursuri. Între ora 15.00 şi 19.00 ei se pregătesc pentru şcoală, iar din două în două săptămâni, sâmbăta, li se organizează câte un program special, de realaxare. O particularitate a centrului o reprezintă faptul că acesta e deschis şi în vacanţe. Copii servesc zilnic câte o masă caldă şi mici gustări, iar activitatea lor e supravegheată de surori şi de mai mulţi voluntari.

Sub patronajul Bisericii Romano-Catolice, dar pe banii Careiului

Centrul de Zi al Surorilor Piariste  funcţionează într-o clădire ce aparţine Episcopiei Romano Catolice din Satu Mare, din care, în urmă cu doar câteva luni, a fost evacuat ciclul primar al Şcoli Generale numărul 1, pentru că Primăria nu a mai avut fonduri pentru plata chiriei… către Episcopie. Surorilor Piariste, la rândul lor romano catolice, au primit acum clădirea gratis, dar deschiderea centrului de zi a fost condiţionată de o serie de clauze impuse Primăriei.

Municipalitatea s-a angajat să plătească plata utilităţilor şi câte 120 de lei pe lună, pentru porţiile de mâncare consumate de copii.

Excepţie de la regulă

În municipiul Carei funcţionează mai multe centre de zi şi de asistenţă socială, dar Primăria nu a fost la fel “darnică” cu ele. Sprijinul acordat Fundaţiei Down, Organizaţiei Caritas şi Centrului de Zi Lăcrămioara constă în scutirea de la plata impozitului pe clădirile în care îşi desfăşoară activitatea. În cursul anului 2009 Organizaţia Caritas Carei a beneficiat,din partea Primăriei, de un sprijin financiar în valoare de 70.000 de lei, iar Centrul Speranţa de unul în valoare de 10.000. Congregaţia Surorilor Piariste a primit, în cursul anului 2009, 15.000 de lei din  partea Primăriei.

Paul Sarvadi

(www.bulwtindecarei.ro vă invită să citiţi, mâine, istoria relaţiei extrem de controversate şi de dubioase dintre Episcopia Romano Catolică şi Primăria Carei.)

comentarii

de suta luigi flaviu la 17 December 2010 - 07:31

am facut primi pasi in acest frumos oras ,am locuit pe strada lenin 6 scoalan generala am facut o la zarda cu doamna sabau ana …..sunt 37 de ani de cand am plecat de aici….imi vin in minte crampeie din orele de caligrafie pe atunci stiloul era la mare pret noi foloseam tocul cu penita….timpuri indepartate , amintiri placute, oameni sinceri , frumosi indiferent de natia lor , linistiti , fara porniri sovine dehhh ardealul ii alta tara, o tara de vis…..poate cineva sa mi dovedeasca contrariul?

Lasati un comentariu