Pagina principala / Opinii / O zi din viaţa unui careian

O zi din viaţa unui careian

Carei, joi… În această zi, orice pensionar cu acte în neregulă se poate prezenta la fostul sediu al Casei de Pensii. Până acum câteva luni, acolo lucrau cel puţin şase persoane, suficient de amabile încât să pleci întotdeauna mulţumit. Cum , la noi, în urbe, prea binele e duşmanul binelui s-a hotărât ca instituţia respectivă să se comaseze cu cea din Satu Mare din motive neştiute de cei direct interesaţi.

S-ar putea să existe justificări, dar nu suntem suficient de informaţi şi de altfel nu acest aspect formează tema articolului de faţă.
Suntem municipiu doar cu numele sau nu interesează pe nimeni că se formează cozi de câte trei ore şi mai mult într-o sală fără scaune, fără încălzire şi fără toaletă. Nu comentăm câte economii s-au realizat prin desfiinţarea centrului de la Carei şi nici competenţa şi politeţea doamnei directoare de la Satu Mare, care, trebuie să recunoaştem, este eficientă cât se poate la un număr prea mare de solicitanţi.

Dacă nu sunt respectaţi bătrânii unei societăţi, cei care au muncit o viaţă, ce să aşteptăm de la cei tineri? Cine le oferă modelul demn de urmat?

Nu e suficient că pensiile sunt mizerabile, mai trebuie să fii şi umilit în modul relatat mai sus. Nu am întâlnit nici un fost consilier, funcţionar la Primărie, medic, avocat la această coadă a umilinţei. Au fost în schimb câţiva foşti profesori, foste educatoare şi „oameni ai muncii” cum li se mai spune încă şi azi.
Oare cui serveşte complicarea inutilă a  vieţii noastre de zi cu zi atâta timp cât, oricum, banii sunt din ce în ce mai puţini, taxele din ce în ce mai aberante şi perspectivele întunecate planează deasupra capetelor noastre.

Unde este lumea în care interesele cetăţeanului coincid cu cele ale conducătorilor?

Ioana Cîcu ( profesor pensionar)

comentarii