Ouăle din ciocolată, atât de populare de Paşti, benefice pentru sănătate

• publicat la: 31 martie 2010
Ouăle din ciocolată, atât de populare de Paşti, benefice pentru sănătate

Ouăle din ciocolată, atât de populare de Paşti, au efecte benefice asupra sănătăţii, sugerează un studiu german care a demonstrat că o mică porţie zilnică de ciocolată, de preferat neagră, contribuie la reducerea tensiunii arteriale şi a riscului de declanşare a unor maladii cardiace.

Potrivit AFP, studiul va fi publicat miercuri, în ediţia online a revistei European Heart Journal.

Pentru acest studiu, medicii germani au monitorizat timp de un deceniu starea de sănătate şi stilul de viaţă ale celor 19.357 de participanţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 65 de ani.

Voluntarii care au consumat cele mai mari cantităţi de ciocolată – în medie, 7,5 grame pe zi, reprezentând un pătrat dintr-o tabletă de 100 de grame – aveau o tensiune arterială mai mică şi au beneficiat de o reducere cu 39% a riscului de a suferi un infarct sau un atac cerebral, comparativ cu voluntarii care au mâncat cele mai mici cantităţi de ciocolată (în medie, 1,7 grame/ zi).

Diferenţa dintre cele două grupuri a constat în mai puţin de 6 grame de ciocolată pe zi, această cantitate reprezentând mai puţin de un pătrat dintr-o tabletă de 100 de grame, au explicat autorii studiului, coordonat de Brian Buijsse, de la Institutul German pentru Nutriţie Umană din oraşul german Nuthetal.

„În termeni absoluţi, dacă persoanele din grupul care consuma cea mai mică cantitate de ciocolată ar fi mâncat 6 grame din acest desert în plus în fiecare zi, ne-am putea aştepta la 85 de infarcte şi atacuri cerebrale mai puţine, din 10.000 de cazuri, într-o perioadă de 10 ani”, a adăugat cercetătorul german.

Savanţii germani au chestionat un subgrup de studiu, alcătuit din 1.568 de voluntari, pentru a afla tipul de ciocolată pe care îl consumă aceştia, pentru a obţine astfel informaţii mai precise. 57% dintre respondenţi au spun că preferă ciocolata cu lapte, 24% – ciocolata neagră şi 2% – ciocolata albă.

Efectul benefic asupra tensiunii arteriale şi a sănătăţii cardiace se datorează flavonoizilor din cacao, iar ciocolata neagră este sortimentul în care aceste substanţe se găsesc în concentraţia cea mai mare. Flavoinoizii au efecte benefice asupra organismului datorită faptului că sunt capabili să sporească fluxul sangvin către creier.

(Sursa: MEDIAFAX)

Lasati un comentariu