Preşedintele Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în care le spune etnicilor maghiari din România să fie mândri şi de calitatea lor de cetăţeni români.

• publicat la: 15 martie 2010
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în care le spune etnicilor maghiari din România să fie mândri şi de calitatea lor de cetăţeni români.

” Ziua de 15 martie este comemorată ca ziua de sărbătoare a maghiarilor de pretutindeni , aşa cum Ziua Naţională a României este un moment emoţionant pentru fiecare român, indiferent pe ce meridian al globului s-ar afla. Evenimentele evocate reprezintă atât revoluţia paşoptistă din Ungaria, parte integrantă a valului revoluţionar care a cuprins Europa în anii 1848-1849, cât chiar mai mult decât atât, şi anume aspiraţiile maghiarilor, ale românilor şi celorlalte naţiuni europene, legate de valorile modernizării şi emancipării naţionale”, arată Băsescu, în mesajul dat publicităţii de Administraţia prezidenţială.

El aminteşte că scopurile revoluţiei din 1848 au fost desfiinţarea iobăgiei, libertatea presei, abolirea cenzurii, suportarea în mod egal de către toţi cetăţenii a îndatoririlor publice.

„Deşi revoluţia a fost înăbuşită în toată Europa, idealurile revoluţiei au ieşit victorioase în timp, voinţa populară neputând fi înfrântă nici măcar prin puterea armelor. Revoluţia, începută pe 15 martie 1848, a întrunit un larg consens în societatea vremii şi a fost susţinută de cele mai luminate personalităţi ale epocii, uneori chiar cu preţul vieţii, cum a făcut-o poetul Petőfi Sándor”, adaugă preşedintele Băsescu.

Şeful statului precizează că şi astăzi ideea de modernizare a statului rămâne dorinţa majorităţii cetăţenilor, aşa cum reiese şi din rezultatul referendumului din noiembrie 2009, iar voinţa poporului, aşa cum demonstrează exemplul revoluţiei paşoptiste, este de neînfrânt.

„Dragi concetăţeni maghiari, înţeleg şi respect sentimentul de mândrie care vă cuprinde în această zi deosebită şi sunt alături de dumneavoastră. Maghiarii au dovedit în decursul istoriei că sunt un popor care a luptat pentru libertate”, mai declară Traian Băsescu, adăugând că maghiarii au dovedit acest lucru şi în anul 1956 când s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste, dând o direcţie în acest sens în zona Centrală şi de Est a Europei, dar şi în decembrie 1989, când au participat la răsturnarea dictaturii comuniste din România.

„În acelaşi timp, cred că trebuie să fiţi mândri şi de calitatea dumneavoastră de cetăţeni români . România este patria comună a tuturor cetăţenilor ei, indiferent de originile acestora. Dacă în perioada dictaturii comuniste drepturile omului, între care şi drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, au fost nesocotite, în ultimii 20 de ani s-au făcut paşi ireversibili în construcţia unei societăţi democratice şi pluraliste, unde drepturile minorităţilor sunt garantate chiar prin Constituţie şi mai nou prin Tratatul de la Lisabona al Uniunii Europene care se întemeiează inclusiv pe respectarea drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale”, susţine preşedintele Băsescu.

Şeful statului menţionează că prezenţa reprezentanţilor maghiarilor în Parlamentul României, în administraţiile locale şi chiar în Guvern reprezintă garanţia că relaţiile interetnice din România vor continua în aceeaşi sferă a normalităţii.

„În contextul actual, în care România şi Ungaria fac parte din aceeaşi mare familie europeană, cu scopuri comune de modernizare şi bunăstare a statului, asumarea acestei triple identităţi şi mândrii, de a fi maghiar şi cetăţean român, dar şi european totodată, a devenit mai uşoară şi mai naturală decât a fost vreodată în istorie. Toate acestea sunt necesare pentru o reală consolidare a democraţiei atât în România, cât şi în Ungaria, pentru a şterge toate urmele vechiului regim puternic centralizat comunist. În încheiere, le transmit tuturor maghiarilor din România, cu ocazia sărbătoririi zilei de 15 martie, fericire şi bunăstare, şi să aibă încredere într-un viitor european mai bun, alături de toţi ceilalţi cetăţeni români”, mai precizează Băsescu.

15 Martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, va fi marcată, luni, în mai multe judeţe din Transilvania, fiind programate manifestări comemorative şi artistice, la care sunt aşteptaţi să participe şi câţiva dintre liderii politici ai maghiarilor.

(Sursa: MEDIAFAX)

comentarii

de BulaKosovo la 15 martie 2010 - 11:44

Ridicolul situației

Înțeleg respectul pe care șeful statului roman îl arata pentru vorbitorii de limba maghiara care l-au votat la prezidențiale, dar nu pot sa nu remarc faptul ca alesul din 6 decembrie 2009 eludează un aspect delicat legat de 15 martie 1848: pe de o parte, acel punct din proclamația de la Pesta care cerea integrarea Transilvaniei în Ungaria și pe de alta parte, pe cale de consecință fireasca, modul „democratic” în care revoluționarii unguri de la 1848 înțelegeau sa rezolve chestiunea naționalităților din Ungaria, adică, în termeni foarte simpli, dacă vor sa aibă drepturile ungurilor, atunci romanii, slovacii, croații din Ungaria trebuiau sa devina unguri. Punct. Nu drepturi politice egale, nu învățământ și administrare în limba minorităților, nu autonomie locala, ci desființarea acestora.
Pe de alta parte, președintele României a folosit un termen extrem de potrivit atunci când a vorbit despre comemorarea revoluției ungare. Fiindcă pentru romani, revoluția ungara a fost prilej de suferințe și de doliu, prin atrocitățile comise împotriva populației românești, prin masacre, incendieri de sate întregi, execuții sumare și altele. De aceea da, putem comemora 15 martie. Insa nu cred ca este potrivit ca în România – care este creația statala a națiunii romane (asta fără a exclude ideea ca România este patria comuna a tuturor cetățenilor ei)- sa sărbătorești un eveniment care, prin consecințele sale tragice, a făcut rău mai multor zeci de mii de romani martiri. In Ungaria e dreptul națiunii ungare sa-și sărbătorească revoluțiile, asa cum nimeni nu poate interzice romanilor în România sa sărbătorească 1 Decembrie sau pe Avram Iancu. Dar sa sărbătorești călăii a mii și mii de romani în România seamănă cu a-i omagia pe Hitler și Eichmann în Israel.
Colac peste pupăză, cei care sărbătoresc 15 martie au descoperit un nou motiv de mândrie : autonomia asa numitului ținut secuiesc, în care locuiesc sub 1000 de secui, conform recensământului din 2002. Adică, în proiectatul ținut secuiesc secuii formează abia o infima minoritate, deci respectivul ținut „secuiesc” este practic fără secui. Cum se poate asta? Simplu: pentru ca, în concepția „proiectanților” el ar cuprinde 3 județe Covasna, Harghita și Mureș, care au o populație însumată de circa 1.100.000 de locuitori. Si musai toți aceștia, în virtutea respectului pentru drepturile minorităților, ar trebui sa aibă ca limba oficiala limba ….? Secuiască, ați putea zice. Nu, n-ați ghicit! E limba maghiara! Orice om de bun simt se întreabă imediat: de ce nu îl numiți atunci ținut unguresc, maghiar? Ironia sortii: unii dintre liderii ungurilor (participanți la conferința aleșilor locali)vor sa reînvie neamul secuiesc, pe care ungurii înșiși l-au îngropat prin deznaționalizarea și maghiarizarea secuilor. Si acum vin sa vândă kurtos kalacs (colaci secuiești) ca sa nu zicem gogoși, ca ar suna prea românește și le pute iredentiștilor unguri a budos olah (roman împuțit). Pentru ca de fapt toata problema asa zisului ținut secuiesc este o expresie a iredentismului maghiar, care nu poate accepta apartenența Transilvaniei la România. Si, ca sa asocieze și pe alții în susținerea cauzei lor, orchestrează tot felul de provocări, inclusiv povesti secuiești, doar – doar cineva din uniunea europeana sau din S.U.A. va găsi vreun interes în transformarea celor 3 județe într-un fel de Kosovo romanesc. Cine seamănă vânt, culege furtuna. Iar dacă relațiile interetnice din Mures, Harghita si Covasna se vor inrautati, tare mi-e teama ca sfarsitul povestii va fi mutarea definitiva a acestui gen de „secui” dincolo de granita de vest, in spiritul purificarii etnice la care se tot refera un anume episcop reformat – azi europarlamentar roman (sic!), liderul „autonomistilor secui” din Romania.

de LACI la 15 martie 2010 - 13:35

D-le Kosovo,timpul le rezolva pe toate !au grijea cei care trebuie sa aiba grija ca sfarsitul povestii sa nu fie cum ati anticipat dvs.Traim in Romania ce dracu….

de BulaKosovo la 15 martie 2010 - 16:24

Domnule Laci, cei care ar trebui sa aiba grija (doar daca nu va referiti la Dumnezeu!) n-au habar de nimic si nu au nici o grija! Vedeti la domnul Blaga care a declarat ca MAI se ocupa de criza. Domnul Bleaga a uitat ca tocmai seful sau a spus nu cu mult timp in urma ca nici presedintia, nici guvernul si nici BNR nu si-au propus sa combata criza. Adica Vasile Bleaga il contrazice pe Zeus – Base. Iar seful statului da girul sau unei atitudini colective a alesilor locali din secuimea fara secui. In loc sa le spuna limpede exact ce spuneati dumneavoastra: Traim in Romania, ce dracu..

de BulaKosovo la 15 martie 2010 - 16:44

Sper sa nu fie nevoie niciodată ca problema turbulenților aleși locali „secui” sa se rezolve în sensul acțiunilor Cehoslovaciei și Yugoslaviei în 1945. Atunci, cele doua state, exasperate de acțiunile antistatale ale minorităților germana și maghiara (din perioada premergătoare si din timpul celui de-al doilea război mondial) și-au trimis peste graniță locuitorii unguri și germani. Cehii și-au prezentat scuzele prin anii 1990. Yugoslavia niciodată. (Cel puțin după știrea mea). România nu a procedat similar în 1947, imediat după revenirea oficiala a Transilvaniei de Nord în granitele sale, în ciuda atrocităților comise împotriva populației românești de către șovini unguri, cu acordul autorităților ungare, în perioada 1940 – 1944. Dimpotriva, unii dintre ungurii exilați de Yugoslavia și-au găsit adăpost în România, iar acum urmașii unora dintre ei se plâng ca sunt discriminați. Daca statul roman ar fi făcut același lucru ca si Cehoslovacia si Yugoslavia, România și-ar fi putut prezenta scuze prin anii 1990 sau 2000, dar n-ar mai fi existat agitația iredentista din Transilvania. Probabil nici județe locuite în majoritate de maghiari. Si nici numele unor criminali de război horthysti de frunte, șovini și antiromani dat unor școli din România.

de BulaKosovo la 15 martie 2010 - 17:08

In guvernul de la Bucuresti, parca UDMR are ministri si sprijina guvernul din vina caruia unii cred ca Hr+Cv sunt slab dezvoltate. Daca obtin autonomia, cine o sa-i mai reprezinte la Bucuresti, nu numai in guvern ci si in parlament ? S-ar putea ca astfel UDMR sa iasa din randul partidelor parlamentare (chiar daca UDMR nici macar nu este partid !). Din partea mea, succes, dar cred ca autonomia ar distruge unitatea maghiarimii, din care fac parte inclusiv extremistii iredentisti atat din Partidul Civic Maghiar cat si din afara acestuia. Oricum, cu insistentele asupra autonomiei, vazuta ca un panaceu al tuturor problemelor pe care le au cele doua judete, nu se va reusi altceva decat tensionarea relatiilor interetnice. Iar cele doua judete nu vor avea, in viitorul previzibil, in conditiile actuale, mai multa autonomie decat judetul Satu Mare sau judetul Constanta.
In chestiunea autonomiei trebuie sa mai luam in calcul si un alt element: dreptul la autodeterminare se aplica popoarelor, nu minoritatilor etnice. Iar maghiarii din Romania asta sunt : o minoritate etnica. Si nici macar asa cum cu inalta mandrie o sustin, nu sunt cea mai mare minoritate din Europa. Sunt depasiti de galiciano portughezii din Spania, de provensali (vorbitori de occitana) dar si de altii. Din pacate, pentru mine nu este clara situatia secuilor. Sunt un popor separat de cel al maghiarilor ?
Daca da, de ce foloseste simbolurile acestora si se lasa reprezentat de UDMR+ formatiunea lui Tokes (sau Tokos ?! – asta nu a fost elegant, dar nu m-am putut abtine ! ) Daca nu, atunci este doar o minoritate maghiara de peste granitele Ungariei, care va trebui totusi sa se incadreze in standardele europene aplicate minoritatilor. Care sunt normele europene care ar trebui aplicate e insa o alta discutie si sigur nu exista unitate de vederi intre preferinta pentru extrema franceza (unde nu se recunosc minoritati etnice, ci numai cetateni francezi) si extrema elvetiana (modelul cantonal), cu spicuiri interesate din Italia si Peninsula Scandinava. Iar pana la armonizarea lor, va mai trece timp.
Dar, trambitata chestiune a autonomiei etnice ar putea naste monstri si s-ar putea intoarce chiar impotriva initiatorilor maghiari. In localitatile si zonele majoritar romanesti in numele aceleiasi autonomii locale s-ar putea interzice minoritarilor unguri dreptul la folosirea limbii materne in scoala, administratie si justitie. Si asta constitutional, pentru ca, desi unii au uitat (sau se prefac ca ar fi uitat) limba romana este limba oficiala in Romania.

de Marius la 14 martie 2018 - 22:16

Respect!Cine cunoaște carte are parte!
Să nu uitam nici de câmpia Panoniei

Lasati un comentariu