Preţul aurului în euro şi lire sterline atinge niveluri record

• publicat la: 3 martie 2010
Preţul aurului în euro şi lire sterline atinge niveluri record

Cotaţia aurului a atins, marţi, niveluri record în raport cu euro şi lira sterlină, din cauza deprecierii celor două monede şi a cererii ridicate din partea investitorilor.

Plasamentele în aur au crescut în ultima perioadă, întrucât investitorii încearcă să se protejeze împotriva volatilităţii de pe pieţele valutare.

Preţul în euro al aurului a crescut, marţi, cu 1,5%, la 835,7 euro pe uncie, în timp ce faţă de liră, avansul a fost de 2%, la 759,15 lire sterline pe uncie.

Evoluţia lirei a fost afectată de temerile că niciun partid din Marea Britanie nu va obţine majoritatea parlamentară la alegerile generale din vară, în timp ce euro s-a depreciat în aşteptarea unor noi măsuri de remediere a situaţiei financiare dificile a Greciei.

„Avem problema privind datoriile suverane din Europa, dar şi temeri referitoare la alegerile parlamentare din Marea Britanie. Există fundamente pentru creşterea preţului aurului”, a declarat specialistul Saxo Bank Ole Hansen.
Euro s-a depreciat, marţi, până la minimul a nouă luni şi jumătate faţă de dolar, din cauza problemelor Greciei.

P.S.

Lasati un comentariu