Adrian Mutu a fost suspendat 9 luni

• publicat la: 19 aprilie 2010
Adrian Mutu a fost suspendat 9 luni

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, a anunţat, luni, agenţia Ansa.

Adrian Mutu a fost audiat, luni, la tribunalul antidoping de la Roma de preşedintele tribunalului Francesco Plotino şi de procurorul federal al Comitetului Olimpic Italian (CONI), Ettore Tori.

Mutu a fost asistat de avocaţii săi Antonio D’Avirro şi Paolo Rodella şi i-a avut ca martori-specialişti pe profesorul Alessandro Mugelli şi doctorul Massimiliano Pieraccini. În schimb, nu a fost prezent niciun oficial de la Fiorentina.

CONI a anunţat, la 28 ianuarie 2010, că atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, a fost depistat pozitiv cu sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie 2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. A doua zi, CONI a precizat că Mutu a fost pozitiv şi la controlul antipoding făcut după meciul cu Lazio, care a avut loc în 20 ianuarie, în Cupa Italiei, iar substanţa interzisă a fost tot sibutramina.

Rodica, mama lui Mutu, a susţinut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conţinut sibutramină.

Strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului nu figura sibutramina şi pe faptul că substanţa nu îmbunătăţeşte performanţele sportive. Totodată, avocaţii românului au încercat şi au reuşit să convingă Procuratura antidoping că Mutu nu este recidivist, deoarece precedentul caz în care fotbalistul a fost depistat pozitiv (cu cocaină), cel de pe vremea când evolua la Chelsea, a apărut în urma unui control comandat de club şi efectuat în afara competiţiei.

Lasati un comentariu