Chirie pentru o clădire nefolosită şi „capcane” în curtea Grădiniţei numărul 1

• publicat la: 6 aprilie 2010
Chirie pentru o clădire nefolosită şi „capcane” în curtea Grădiniţei numărul 1

Primăria achită câte 250 de euo, lunar, chirie pentu o clădire pe care nu o foloseşte. Fosta fabrică de covoare, de pe strada Progresului, a fost inclusă în proiectul de extindere al Grădiniţiei cu Program Prelungit nr. 1, aprobat în iunie 2009, dar neînceput până azi.


Pentru a rezolva problemele de spaţiu ale Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1 din municipiu Administraţia Locală a elaborat un proiect de extindere a acesteia. Planurile, prezentate Consiliului Local în şedinţa din iunie 2009, au primit acceptul consilierilor, dar lucrările nu au început nici până azi. Acestea sunt în valoare de 745118 lei şi includ, printre altele, transformarea fostei Fabrici de Covoare, din vecinătatea grădiniţiei, în mai multe săli pentru copii.

Pentru că fosta fabrică se află în proprietate privată, din noiembrie 2009, Primăria achită câte 250 de euro, chirie, lunar, chiar dacă lucrările nu au început, iar angajaţii grădiniţei au mutat o parte din mobilier în incinta acesteia.

Copiii dorm în sala de mese

Probleme cauzate de lipsa spaţiului sunt grave. O grupă ce frecventează grădiniţa este nevoită să îşi desfăşoare activitatea în fosta sală de mese, care transformată în sală de curs, în prima parte a zilei şi în dormit, în partea a doua.

Totodată, o serie de neglijenţe ale angajaţilor Primăriei, care au realizat lucrări în curtea grădiniţei, pun în pericol siguranţa copiilor.

Trotuarul nu a fost refăcut, după intervenţie, iar gropile şi denivelările, care au rezultat, sunt adevărate „capcane” pentru copii. În curtea grădiniţei, şanţurile astupate neglijent, sunt la fel de periculoase, dar există şi mormane de moloz, uitate în curtea grădiniţei de aproape un an!

Nepăsarea echipei, care  alucrat în incinta grădiniţei, a lăsat semiacoperită chiar şi o gură de canal.

În aceste condiţii activitatea educatoarele este foaret grea. Copiii scoşi în curte sunt în pericol, la orice pas. Situaţia este cu atât mai greu de înţeles cu cât conducerea grădiniţei a anunţat de mai multe ori conducerea oraşului şi a solicitat remedierea neajunsurilor.

Paul Sarvadi

comentarii

de LACI la 6 aprilie 2010 - 08:59

MOR INCET !TOATE SE FAC DE MANTUIALA !NIMENI NUI CONTROLEAZA! DA CEI CARE PLATESC O GROAZA DE BANI – NU LE PASA ?CONSILIERII CE PAZESC?MACAR EI SA VERIFICE DACA EXECUTIVULNU !

Lasati un comentariu