Memorialul Corneliu Balla

• publicat la: 12 aprilie 2010
Memorialul Corneliu Balla

Duminică, 11 aprilie, poetul şi traducătorul careian Corneliu Balla, ar fi împlinit 80 de ani. Cu această ocazie, Centrul Cultural Carei şi Biblioteca Municipală au organizat un simpozion, precedat de o scurtă slujbă religioasă oficiată în vecinătatea blocului în care a locuit autorul.

Prietenii, foştii elevi şi colegi, primarul municipiului, mai mulţi consilieri locali şi reprezentanţii Asociaţiei Unirea au participat la cele două momente dedicate lui Corneliu Balla. Alături de soţia acestuia, participanţii au început comemorarea în faţa blocului în care a locuit poetul şi traducătorul careian. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul greco-catolic Radu Filip, după care Viorel Câpean, fost elev al profesorului Balla, şi prieten apropiat al acestuia l-a evocat printr-un discurs emoţionant. Primarul municipiului şi un angajt al Centrului Cultural au completat discursurile.

Într-o atmosferă specială, de la ora 16.00, asitenţa s-a mutat în sala d eexpoziţii a centrului Cultural, unde cei prezenţi au vorbit, preţ de o oră, despre Corneliu Balla. s-au povestit întâ,plări hazlii, s-au menţionat momente remarcabile din viaţa şi opera acestuia şi s-au evocat caracateristicile personalităţii, aparte, a intelectualului careian.

Eleva Zob Claudia a recitat trei poeme semnate de Corneliu Balla, iar Oşan Maria a fost declarată câştigătoarea primei ediţii a concursului de creaţie literară „Memorialul Corneliu Balla”.

În final, cei prezenţi au hotărât să înceapă demersurile ca în cel mai scurt timp Biblioteca Municipală din Carei să poarte numele lui Corneliu Balla.

P.S.

comentarii

de Mihail la 13 aprilie 2010 - 19:48

Georgescu se imbraca modern de la caritas.
Se poarta fara cravata.Aviz amatorilor(restu).

de LACI la 14 aprilie 2010 - 05:43

MIHAITZA,nu stiu daca tu poti calca pe urmele lui Georgescu !!!sau vei putea vreodata…….
Oricum se imbraca ,- el este BOGDAN GEORGESCU! dar tu ?????

de nickname la 14 aprilie 2010 - 11:38

Nu cred ca este relevant cum se imbraca. Relevant este ce face, tu ce ai facut Mihail?

de Darius la 14 aprilie 2010 - 16:10

Din pacate toata populatia se imbraca de la CARITAS pentru ca la votat pe Basescu si Boc, avem un nivel de trai jenibil, cu toate ca uneori gasesti la Caritas lucruri dragute.Bine ca exista CARITASURILE ca altfel am umbla cu fundurile descoperite.

de iasavedem la 14 aprilie 2010 - 16:44

Dupa cum se vede in a doua poza cred ca Mihail face referire la faptul ca Dl. Georgescu este singurul fara costum.Dar care e problema daca despre asta vorbim?
Nu mai spun nimic!

Lasati un comentariu