Trupul neînsufleţit al Mariei, soţia preşedintelui polonez Lech Kaczynski, a fost adus marţi dimineaţă la Varşovia. Funeralii naţionale organizate sâmbătă şi duminică în Polonia

• publicat la: 13 April 2010
Trupul neînsufleţit al Mariei, soţia preşedintelui polonez Lech Kaczynski, a fost adus marţi dimineaţă la Varşovia. Funeralii naţionale organizate sâmbătă şi duminică în Polonia

Trupul neînsufleţit al Primei Doamne a Poloniei, Maria Kaczynska, decedată alături de soţul ei, preşedintele Lech Kaczynski, în catastrofa aeriană din Rusia, a fost transportat, marţi, de la Moscova la Varşovia, cu un avion de transpot militar, relatează Mediafax, citând AFP.

Cadavrul Primei Doamne a Poloniei a putut fi identificat luni graţie unei inscripţii gravate pe verighetă, a declarat la Moscova ministrul polonez al Sănătăţii, Ewa Kopacz.

O mulţime de persoane s-au reunit marţi dimineaţa în faţa palatului pentru a aştepta sicriul în care se află trupul Mariei Kaczynska, ce urmează să fie expus public marţi, alături de cel al soţului său.

Trupul neînsufleţit al preşedintelui Kaczynski, identificat de fratele său geamăn, a fost repatriat duminică la Varşovia. Zeci de mii de locuitori ai capitalei poloneze au însoţit cortegiul până la Palatul prezidenţial.

Funeraliile preşedintelui polonez şi ale soţiei sale vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, pe parcursul a două zile şi vor începe sâmbătă cu o ceremonie naţională, urmând ca înhumarea cuplului prezidenţial să se desfăşoare duminică.

“Ceremonia funerară este prevăzută pentru sâmbătă, este logic că înhumarea cuplului prezidenţial va avea loc duminică. Locul unde va fi înhumat cuplul prezidenţial a fost deja ales de familie, dar acesta nu poate fi anunţat pentru moment “, a declarat directorul adjunct al preşedinţiei, Jacek Sasin pentru postul public de radio din Polonia.

Aproximativ jumătate dintre cele 96 de persoane ucise în accidentul de avion al preşedintelui polonez, care s-a prăbuşit sâmbătă în vestul Rusiei, au fost identificate oficial de rudele victimelor sosiste la Moscova, a adăugat ministrul.

Eforturile continuă la Moscova pentru identificarea restului cadavrelor transferate în capitala rusă după accidentul produs în apropiere de Smolensk, la 420 de kilometri vest de Moscova.

Preşedintele Lech Kaczynski va fi înmormântat în Catedrala Wavel din Cracovia


Preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski, şi soţia sa Maria vor fi înmormântaţi duminică, la ora 12.00 GMT (15.00, ora României), la Cracovia, în Catedrala Wavel, unde sunt înhumaţi mai mulţi regi şi preşedinţi ai Poloniei, a anunţat agenţia de presă PAP, citând autorităţile din regiune, transmite AFP.

La Wawel sunt înmormântaţi regii dinastiei Jagellon, precum şi părintele independenţei poloneze în 1918, mareşalul Jozef Pilsudski, generalul Wladyslaw Sikorski, şeful Guvernului polonez în exil la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, decedat, ca şi preşedintele Kaczynski, într-un accident de avion.

Sikorski a murit la 4 iulie 1943, când avionul cu care se deplasa, aparţinând Forţei Regale Britanice, s-a prăbuşit în mare, la câteva secunde după decolarea sa din Gibraltar.

sursa  gandul.ro

Lasati un comentariu