Pagina principala / Opinii / CES, o păcăleală periculoasă

CES, o păcăleală periculoasă

Spectacolul oferit in direct, la televizor, de şedinta Consiliului Economic şi Social conţine, ca intr-un eşantion reprezentativ, principalele cauze ale situaţiei dramatice in care a ajuns România.

S-a  văzut o ineficienţă totală, lipsa de viziune, zarvă inutilă, lipsa de logică, de reguli certe şi asumate. S-a  văzut cum se pot intâlni trei părţi şi se pot ciocni patru păreri.

Singurii care au reusit să emită câteva păreri cât de cât articulate au fost câţiva reprezentanţi ai patronatelor, insă vocile lor au fost acoperite de urletele sindicaliştilor.

Din această cacofonie s-a născut, după câteva ore de discutii aprinse şi inutile, o decizie stupidă şi periculoasă.

In CES s-a adunat o majoritate doar pentru a cere redactarea unei noi scrisori de intentie intr-o săptămână. Este un obiectiv nefezabil, prin care consiliul n-a făcut decât să paseze Guvernului responsabilitatea inapoi, dar amânarea poate costa scump.

Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că acest organism, altfel necesar şi existent inclusiv la nivel european, este in România o formă fără fond.

Greşită este, din start, componenţa CES: o treime – reprezentanţii Guvernului, o treime ai sindicatelor, o treime ai patronatelor. Ce caută guvernul in acest organism menit să avizeze actele Guvernului? Cu alte cuvinte, Executivul se avizează singur.

Apoi, sindicatele din România nu reprezintă, aşa cum ar fi normal, angajati şi din mediul privat, şi de la stat. Marile noastre centrale sindicale sunt aproape exclusiv bugetare, aşa că reprezintă exclusiv interesele bugetarilor.

Aţi văzut vreo mare demonstratie in sprijinul angajatilor din mediul pivat daţi afară pe capete? Sau vreo demonstratie in sprijinul angajatilor de la privat care s-au trezit, de azi pe mâine, cu salariile injumătăţite?

In timp ce numărul şomerilor din mediul privat creştea spectaculos de la lună la lună, sindicatele băteau cu pumnul in masă că vor indexări de salarii şi prime de vacanţă pentru bugetari.

In aceste conditii, reprezentativitatea reală a sindicatelor este sub semnul intrebării, mai ales atunci când interesele angajaţilor din mediul privat şi ale bugetarilor sunt divergente.

E drept, această abraţie rezultă şi din structura bolnavă a forţei de muncă din România, cu mult prea multi bugetari plătiţi de un stat expandat.

Aşa că interesele salariatilor de la privat sunt reprezentate, in mod paradoxal, mai degrabă de patroni. Dar patronatele au reuşit performanta de a veni la sedinta CES cu două puncte de vedere diferite şi să se certe intre ele in faţa ziartiştilor. Unii voiau altă scrisoare catre FMI, altii voiau o avizare cu amendamente a actualei scrisori.

Mai observam că CES este un model de risipă a banului public. Cei 45 de membri ai săi incasează lunar câte o mie de lei. Lunar statul aruncă pe gream 45 de mii de lei, pentru că prestatia Consiliului este un model de ineficienţă şi nu numai acum.

CES a fost creat de Cabinetul Năstase, după model UE, dar PSD a avut grijă să-i lase o curte micută de joacă. Mai calcă uneori pe la şedinte câte un secretar de stat ca să răspundă repede la câteva intrebări, şi asta numai după indelungate şi insistente solicitări ale CES.

In timpul guvernului Tăriceanu, nici atât nu s-a mai intâmplat. N-a mai auzit nimeni de CES, până când s-a blocat cu totul pentru că luni de zile n-a fost in stare să-si aleagă un preşedinte.

Si, iată că in anul de gratie 2010, in iminenţa unor măsuri de austeritate fără precedent şi a unei explozii sociale, iată că Traian Băsescu şi guvernul Boc au redescoperit CES-ul pentru a-i arunca in braţe cartoful fierbinte al tăierilor bugetare.

Deciziile consiliului sunt, desigur, consultative, şi nimeni nu impiedică guvernul să treacă peste ele. Dar e mai bine să imparţi responsabilitatea unor astfel de măsuri sau să poti spune, cum va fi probabil cazul acum, că patronatele şi sindicatele au avut ocazia să vină cu solutii şi nu au reuşit să articuleze nimic coerent.

Până la urmă, decizia s-a intors acolo unde ii e locul: la Guvern. Este o decizie care trebuie asumată politic, cu toate consecinţele ei, insă ceva imi spune că exact acest lucru nu vrea PD-L.

Cert este că dacă scrisoarea de intentie nu ajunge la FMI săptămâna viitoare, pierderea următoarei transe de bani este aproape certă, ratingul de ţară al României se va prăbuşi, iar pentru plata pensiilor şi a salariilor, intregi sau ciuntite, Guvernul se va imprumuta de la bănci, cu dobânzi fabuloase. O fi mai bine?

ziare.com