Friesland Carei ar putea fi închis

• publicat la: 18 mai 2010
Friesland Carei ar putea fi închis

Peste 100 de careieni ar putea rămâne fără locuri de muncă începând cu 1 iunie. Compania olandeză Friesland a decis, ca de la data menţionată, să închidă, fie unitatea de producţie din Cluj Napoca fie cea din Carei.

De mai bine de o săptămână soarta celor 100 de angajaţi careieni ai fabricii de lapte praf şi caşcaval Friesland, de pe strada Căplenilor, este în mâinile conducerii companiei. Din raţiuni economice, generate, cel mai probabil, de criza economică mondială, conducerea a decis ca de la 1 iunie să închidă, fie unitatea de producţie din Carei, fie cea din Cluj Napoca.

„Acum o sptămână, în cadrul unei şedinţe, am aflat că  din 1 iunie una din cele două fabrici se va închide.” a declarat un angajat al fabricii, care a dorit, din motive lesne de înţeles, să rămână în anonimat. „Motivele nu au fost precizate, dar decizia este ca şi luată, s-a dat de înţeles.” a mai spus acesta.

Declaraţiile angajatului sunt în conformitate cu activitatea de pe piaţa românească a procesatorului de lapte olandez. În 2007, fără vreun semn prealabil şi spre surprinderea mediului economic, filialele din România ale companiilor producătoare de lactate Friesland Foods şi Campina au fuzionat, înghiţind şi Napolact, reunite sub aceeaşi umbrelă, într-o societate cu sediul la Cluj-Napoca. Cele trei companii au avut în total, în 2007, 1.200 de angajaţi şi au cumulat o cifră de afaceri de 480 milioane de lei.

Sediul Friesland Foods România, care produce mărcile Milli, Oke, Completa şi Dots, a fost, până în 2007, la Satu-Mare, dar după ce compania a anunţat închiderea fabricii, a fost mutat la Cluj.

În acest moment unitatea de producţie din Carei are peste 100 de angajaţi, dintre care 30 fac naveta de la Satu Mare.

Munca se desfăşoară în două schimburi, pentru cei angrenaţi în producerea de caşacavaluri şi în trei schimburi pentru cei ce produc lapte praf.

Angrenaj periculos

Posibila închidere a unităţii de producţie din Carei va genera şi alte urmări decât spectrul şomajului pentru angajaţi.

Producătorii de lapte din zonă vor avea de suferit, la fel ca o serie de alte societăţi comerciale aflate în raport de colaborare cu divizia careiană a Friesland.

Cine este Fiersland?

Friesland Foods a intrat pe piaţa românească la începutul anului 2002, prin achiziţionarea companiei olandeze Nutricia Dairy & Drinks, companie ce deţinea în acel moment societăţile Someşana din Satu-Mare, Belcar din Timişoara şi pachetul majoritar la S.C.I.L. Tîrgu -Mureş. De asemenea, din anul 2004, Friesland Foods Romania a devenit acţionar majoritar la Napolact – Cluj-Napoca.

Cifra de afaceri a Friesland Foods România pentru anul 2006 a fost de peste 105 milioane EUR, în creştere cu 17% faţă de anul precedent. În 2007

Friesland România a avut, în 2007, 771 de angajaţi, potrivit Ministerului Finanţelor Publice. Cifra de afaceri a Friesland a fost de 272,7 milioane de lei, iar profitul a urcat la 87,5 milioane. Napolact, care producea lactate şi brânzeturi, a avut, în 2007, 466 de angajaţi, o cifră de afaceri de 193,3 milioane de lei şi un profit net de 20,4 milioane. Campina Bucureşti a realizat, în 2007, o cifră de afaceri de 14,1 milioane de lei şi un profit de 1,7 milioane.

Friesland Campina a vândut grupului Unilever divizia sa de îngheţată. Acordul  a presupus preluarea mărcilor care există sub brandul-umbrelă Napoca şi transferul angajaţilor care lucrează în acest sector, în vreme ce liniile de producţie au rămas în proprietatea Friesland.

Friesland Foods România este filiala din ţara noastră a grupului olandez Friesland Foods.

Cu o istorie de peste 125 ani, Friesland Foods se află pe lista celor mai importante 10 companii de lactate din lume, având filiale în Europa, Asia, Africa şi America de Sud. Compania este specializată în producţia lactatelor şi băuturilor din fructe şi lapte. Are 16.400 de angajaţi la nivel internaţional, cifra de afaceri pentru 2005 fiind de 4,4 miliarde EUR. Printre acţionarii companiei se numără chiar fermierii care furnizează materia primă.

Friesland Foods Romania prelucrează anual in jur de 170 milioane litri de lapte, din care aproximativ 50% provin de la fermieri. Compania are peste 1.050 de puncte de recepţie a laptelui.

Friesland Foods Romania oferă o gamă largă de produse, de la lapte, iaurturi, şi smântână la brânzeturi speciale, îngheţată şi deserturi.

Mărcile prin care compania este prezentă în România sunt: Milli, Oke, Dots şi Completa. Pe lângă brandurile internaţionale deţinute de grup, filiala din România deţine şi brandurile Napolact şi Napoca.

Paul Sarvadi

comentarii

de vasile la 19 mai 2010 - 11:29

De acum mai trebuie sa se inchida doar punctul de distributie al apei cat si firma colectoare a gunoiului. Mai e ceva de inchis? Nimic nu mai e rentabil in Carei sau Romania. Nici macar ceea ce e esential, precum laptele.

Al naibii sa fiu daca pot sa inteleg economia romaneasca. … da da… criza.. ce sa mai zici? Daca vor sa o inchida, inseamna ca intentionau sa o faca de demult. Acum e momentul potrivit pentru falimentarea fabricii.

de daciafan la 19 mai 2010 - 19:40

grea lovitura

de Gabi la 25 mai 2010 - 19:37

Orasul Carei va deveni chiar un oras mort!Halal noua!Ce-o sa faca bietii oameni,mai ales ca in acest oras economia e ZERO?Chiar nimeni nu vrea sa faca nimic in tara asta?D-lor guvernanti de ce ati fost alesi ,,Sa traiti bine?”,sa incalcati Constitutia de cate ori aveti chef?Mi-e sila de voi!…

Lasati un comentariu