Ziua Colegiului Tehnic Iuliu Maniu + Galerie Foto

• publicat la: 22 May 2010
Ziua Colegiului Tehnic Iuliu Maniu + Galerie Foto

Colegiul Tehnic Iuliu Maniu şi-a serbat ziua de naştere, vineri, 21 mai. Acţiunile pregătite cu această ocazie au cuprins întâlniri cu elevii de clasa a VIII-a din oraş, un spectacol artistic şi ateliere de creaţie.

Directorii şcolii, profesorii Michovschi Adrian şi Nica Petru, au deschis evenimentul, după care s-au ocupat de primirea invitaţilor. O atenţie aparte a fost acordată posibililor viitori liceeni, elevii de clasa a VIII-a de la cele trei şcoli generale din municipiu.

La ora 09.00 au început atelierele de creaţie, în cadrul cărora elevii au prezentat iferite proiecte, în funcţie de specificul profilului didactic.

La ora 10.30, în sala festivă, a început spectacolul artistic. Acesta a cuprins scenete, dansuri şi momente muzicale şi folclor, prezentate atât de liceeni, cât şi de levii şcolilor generale.

Coordonarea întregului eveniment a fost asigurată de doamnele profesoare Elena Coşarcă şi Daniela Pridea.

P.S.

Lasati un comentariu