Aplauze prelungite pentru Rudolf Fatyol

• publicat la: 19 iunie 2010
Aplauze prelungite pentru Rudolf Fatyol

Vineri seara , iubitorii de muzică clasică s-au delectat cu un concert cu piese ale binecunoscutului Antonio Vivaldi, cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical veneţian.

Gazda acestei manifestări a fost Biserica Greco-Catolică  Sf Andrei unde , preotul protopop

Radu Filip a ţinut o scurtă prezentare despre realizările lui Rudolf Fatyol.

Acesta s-a născut  la 2 mai 1957, în Carei.

A absolvit Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, deţine titlul de doctor în artă şi interpretare muzicală.A  studiat vioara cu Stefan Ruha.

În prezent este solist concertist al Filarmonicii ,,Dinu Lipatti” din Satu Mare şi director al acestei instituţii, profesor la Conservatorul de muzică din Debrecen şi la Academia de muzică ,, Gh. Dima” Cluj-Napoca.
Este câştigătorul premiului U.S.I.U.-San Diego, California, premiul II la concursul ,,Abbado”, Italia 1987.

A înregistrat pentru Casa de discuri Electrecord – România, Fonit Centra – Italia, Olympia – Anglia.

A întreprins concerte şi recitaluri în Italia, Ucraina, Germania, Anglia, Ungaria, Bulgaria, Elveţia, Spania, Austria Olanda, Cehia, Israel, Taiwan.

 In prezenţa unei numeroase asistenţe,de toate vârstele,  violonistul Rudolf Fatyol, acompaniat de CAMERATA CONSONANTIA     dela Filarmonica de Stat Dinu Lipatti din Satu-Mare  a interpretat Anotimpurile de Vivaldi.

Bucuria şi satisfacţia de pe chipurile  oamenilor, atraşi de sărbătoarea muzicii oferită de interpreţi, a dovedit că o asemenea idee, îmbinând factorul artistic cu cel al comuniunii sociale, poate convinge pe oricare din asistenţă că muzica este un limbaj al zeilor.

Daniela CIUTĂ

comentarii

de Edit la 20 iunie 2010 - 11:19

Felicitari pentru organizatori! Pacat ca asemenea concerte se organizeaza o data, cel mult de doua ori pe an, in Carei.
A fost foarte frumos!

de stefan Naghi la 4 aprilie 2012 - 11:53

Acelasi repertoriu ( Vivaldi) cintat mediocru.

de naghi emil la 26 octombrie 2012 - 10:44

Intradevar ar trebui invitati adevarati violonisti care au si repertoriu. De exemplu concert maestrul Raceu, sau careianul Stefan Horvath. Atunci vom putea spune ca e frumos.

Lasati un comentariu