CRIZA şi SALARIILE din Primărie

• publicat la: 2 iunie 2010
CRIZA  şi SALARIILE din Primărie

Sedinţa de vineri 31 mai nu se prevedea a fi cu nimic mai specială decât altele. Altele in care se regăseau pe ordinea de zi  clasicele rectificări bugetare,aprobări de certificate de urbanism sau solicitări de fonduri pentru diverse activităţi.

La această şedinţă se pare că tocmai primul punct , care prevedea  aprobarea contului de incheiere al exerciţiului bugetar pe 2009 a fost cel care a deschis Cutia Pandorei.

După cum ştiţi, 31 mai a fost ziua in care se preconiza declanşarea  grevei generale , grevă generată tocmai de nemulţumirile populaţiei faţă de măsurile de austeritate impuse de guvernul actual.Măsuri de austeritate adoptate datorită proastei gestionări a fondurilor existente şi a măsurilor aberante ce s-au luat in ultimul timp..

Nici Careiul nu face abstracţie de la acestă situaţie.In   Consiliul Local  Carei cei care fac legea sunt cei 11 consilieri UDMR care deţin majoritatea.

Deci , şi la noi s-au aplicat aceleaşi reguli; adică , conform datelor furnizate consilierilor, in ultimul an de criză, s-au făcut angajări.In condiţiile in care toţi privaţii aplicau reduceri de personal .S-au efectuat măriri de salarii , in condiţiile in care societăţile private işi drămuiau la sânge cheltuielile de orice formă.

Si tot ca la nivel central, şi la primăria noastră, s-au facut pregătiri intense pentru perioada in care se preconizau reduceri salariale. Astfel, la sfârşitul anului trecut, in cadrul primăriei Carei, toate sporurile acordate pe diverse criterii au fost introduse in salariul de bază , aplicând , bineinţeles şi …spor de sfidare , sfidare la adresa tuturor plătitorilor de impozite ai acestui oras, sfidare la adresa votantului anonim , care şi-a pus speranţa in ei , pentru nişte condiţii mai bune , mai civilizate de trai in acest oraş incă ancorat la graniţa dintre trecut şi prezent.

Una peste alta, salariile cu care au inceput anul 2010 erau nici mai mult nici mai puţin umflate cu 60%.  In conditiile in care , in 2009, veniturile colectate din impozite şi taxe pe proprietate de la persoanele fizice şi juridice reprezentau 41,7 miliarde lei iar cheltuielile cu aparatul primarului se ridicau la 44,2 miliarde lei vechi.

Da, s-au operat şi reduceri de personal, după spusele d-lui primar, dar  personal necalificat, şi in paralel s-au făcut angajări de personal cu inaltă calificare, şi cu remuneraţie in consecinţă. Nu comentez pe ce criterii. Aştept doar rezultatele care să justifice aceste angajări.

Si oricum  acest punct a fost votat de majoritate, existând doar cinci voturi impotrivă. Voturi impotriva  lipsei de discernământ a celor ce pun in practică asemenea proceduri  subiectiviste.Nici acum , in ceasul al 12-lea , când toată lumea civilizată caută soluţii pentru remedierea situaţiei de criză , soluţii ce presupun măsuri unanim acceptate , unii nu se pot debarasa de obiceiurile balcanice de tip fanariot.

Citesc zilnic pe site-urile agentiilor de presă, articole care oferă informaţii despre gradul ridicat al salariilor unor secretari de stat sau chiar miniştri.

Astfel, citesc că ministrul economiei ,Adriean Videanu are un salar brut de 7.643 de lei; cred că pe city managerul careiean il incearcă un sentiment de fală şi mândrie  gândindu-se la salariul lui, net superior ministrului şi dublul  primarului. Consilieri personali ai ministrului Economiei au avut în aprilie salarii brute incepând cu 1.382 lei , aflu de pe acelasi portal de stiri.La fel de multumit trebuie sa fie şi consilierul personal al primarului, Boros Erno- redactor şef la ziarul local maghiar, care il depăşeşte ca venit pe consilierul ministrului.

Daniela Ciută

Incepând de mâine , vom oferi exemple concrete care să ilustreze cele  menţionate mai sus.

comentarii

de iosca la 2 iunie 2010 - 20:55

am vazut orasul vostru ,am auzit cate ceva si despre edilllii vostri ,nu frumos …eu cred ca unii nici n-ar mai trebui sa iasa din casa de rusine ca nu fac nimic ptr, oras …si iau salarii uriase …dar tupeul si nesimtirea …

de P.R. la 2 iunie 2010 - 21:02

Cred ca ar trebui sa apara si la stirile PRO TV sa-i vada toata tara

de P.R. la 2 iunie 2010 - 21:15

De cand este D-l Kovacs primar, parca orasul si primaria i-ar apartine.Primaria este aorasului sau a UDMR? Cate locuri de munca a creat d-l primar?Consider ca in nr de locuri de munca noi, ar trebui sa se masoare competenta unui primar,dar pesemne preocuparea de baza este umplerea propriului buzunar.Domnule Primar va ganditi vreodata si la careieni, sau la orasul acesta pe care il falimentati total?

de P.R. la 2 iunie 2010 - 21:16

De cand este D-l Kovacs primar, parca orasul si primaria i-ar apartine.Primaria este a orasului sau a UDMR? Cate locuri de munca a creat d-l primar?Consider ca in nr de locuri de munca noi, ar trebui sa se masoare competenta unui primar,dar pesemne preocuparea de baza este umplerea propriului buzunar.Domnule Primar va ganditi vreodata si la careieni, sau la orasul acesta pe care il falimentati total?

Raspunsuri

Lasati un comentariu