Croitoru, BNR: Salariile şi pensiile ar trebui să rămână reduse în următorii 2 ani

• publicat la: 16 June 2010
Croitoru, BNR: Salariile şi pensiile ar trebui să rămână reduse în următorii 2 ani

 

Ipoteza a fost lansată astăzi de consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru. Într-o declaraţie în exclusivitate la The Money Channel, Croitoru a spus că reducerea deficitului bugetar reprezintă un proces de lungă durată, iar măsurile nu pot fi aplicat doar pe termen scurt.

Măsurile de austeritate ar trebui aplicate pe o perioadă de 18 până la 24 de luni, pentru a avea efectele scontate, spune Lucian Croitoru.

“Aceste măsuri, din punct de vedere economic , nu pot fi reversate curând. Salariile şi pensiile nu pot fi readuse imediat la nivelul la care au fost. Măsurile trebuie menţinute pe o perioadă între 18 şi 24 luni pentru că România are de redus deficitul bugetar”, a declarat consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.

Lucian Croitoru afirmă că deficitul bugetar trebuie redus la 6,8 la sută în acest an, şi la 4,4 la sută în 2011, iar acest lucru va presupune măsuri dure, dar necesare.

Dacă la 1 ianuarie ar avea loc o creştere cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor am veni la o reducere cu 4,4%. Ajustarea este permanentă. Dacă nu este ermanentă pe această rută atunci va trebui să venim cu alte măsuri. Sarcoina de a reduce deficitul cu 2,4% în 2011 nu este uşoară”, a mai adăugat Croitoru.

Consilierul Guvernatorului BNR a precizat că dacă economia României va continua să scadă, vor trebui luate măsuri suplimentare. A evitat însă să spună dacă acest lucru ar putea însemna o creştere a taxelor.

Money.ro

Lasati un comentariu