După 50 de ani

• publicat la: 8 June 2010
După 50 de ani

Ziua de 4  iunie 2010 a fost aşteptată cu multă nerăbdare de către absolvenţii de acum 50 de ani ai liceului Vasile Lucaciu din Carei.

În anul şcolar 1959 – 1960 la Şcoala medie mixtă ,, Vasile Lucaciu,, din Carei au absolvit cursurile cu predare în limba română 55 elevi, o  clasa  cu 33 elevi la secţia reală, la care a fost diriginte profesorul Man Octavian şi altă clasă cu 22 elevi secţia umană, la care diriginte a  fost profesorul Palaghiţă Valeriu.

Din cei 55 absolvenţi,  mai  sunt în viată 40, iar din aceştia 21 au reuşit să  se revadă vineri, 4 iunie 2010.

Festivitatea de întâlnire a avut loc la sediul şcolii generale Nr. 2 , fostul sediu al liceului ,, Vasile Lucaciu,,. Absolvenţii promoţiei respective au fost întâmpinaţi de un grup de elevi,  conduşi de învăţătoarea Florica Iederan. S- au oferit flori tuturor participanţilor. Aceşti elevi au prezentat şi un scurt program artistic, iar cuvântul de ,, Bun venit,, a fost rostit de către directoarea şcolii, prof. Alina Mocanu.

A urmat ora de dirigenţie, specifică unor astfel de manifestări, condusă de prof. Maria Bertiean, una dintre absolvente , întrucât nici unul din cei doi diriginţi nu mai este în viaţă.De fapt majoritatea  foştilor  profesori au trecut la cele veşnice, doar doi dintre ei mai sunt în viaţă şi  starea de sănătate nu le-a permis să fie prezenţi.

Timp de 3 ore s-au depănat amintiri din timpul liceului şi din viaţa cotidiană , intâmplări prin care au trecut până în prezent. Fiecare şi-a înşirat realizările atât pe linie profesională cât şi pe linie familială, dar şi necazurile de care, din păcate, nu e scutit nimeni.

Dintre toţi absolvenţii respectivi un număr de 35 au urmat cursurile unei facultăţi( 16 – profesori, 5 – ingineri, 2 – medici, 2 – farmacişti, 4 – economişti, 2 – arhitecţi, 3 –au urmat Conservatoriul si unul  a lucrat în justiţie) iar restul de 20 au terminat o şcoală tehnică postliceală. Mulţi dintre ei au recunoscut că au reuşit să se realizeze  pe linie profesională datorită profesorilor pe care i-au avut.

În memoria profesorilor şi colegilor care au decedat s-a aprins câte o lumânare şi s-a păstrat un moment de reculegere.

Sărbătoarea a continuat la  Restaurantul  Bucureşti unde participanţii s-au simţit foarte bine şi au hotărât să se reântâlnească peste 2 ani, când cei mai mulţi dintre ei vor avea vârsta de 70 ani.

Pe chipul fiecăruia s-au putut citi multe emoţii, atât în momentul întâlnirii cât şi în timpul discuţiilor la ora de dirigenţie, mai ales că unii dintre ei nu s-au mai întâlnit de 50 de ani.

Ziua de 4 iunie 2010 a fost o zi minunată ( chiar dacă a plouat tot timpul) , o zi plină de emoţii, o zi de neuitat pentru toţi participanţii.

Comitetul de organizare

comentarii

de MARTA NADAS la 9 June 2010 - 04:17

Felicitari pentru acest articol! Sper ca vor mai urma si altele de acest gen.

Lasati un comentariu