Pagina principala / Timp Liber / Obiceiuri de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Obiceiuri de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

In fiecare an, pe data de 29 iunie, facem pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi impreună pentru că au murit in aceeaşi zi, de 29 iunie a anului 67, in timpul prigoanei creştine declanşată de impăratul roman Nero.

Sânpetru de vara

In ceea ce priveşte Sânpetru, nu transformarea celor doi sfinţi creştini (Pavel şi Petru) intr-unul păgân este esenţială, ci atribuţiile primite de acesta in Calendarul popular, intrucât marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Sânpetrul de Vară, a preluat data (29 iunie) şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul creştin. In Panteonul românesc Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sanpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an. In tradiţia populară Sânpetru apare fie ca personaj pământean, fie ca divinitate celestă. In vremurile imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau insoţit de Dumneze. Adesea, Dumnezeu il consulta la luarea unor decizii. In povestirile şi snoavele populare Sânpetru este un om obişnuit: se imbrăca in straie tărăneşti; se ocupa cu agricultură, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul.

Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu in cer unde ii incredintează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, imparte hrana animalelor sălbatice, in special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă etc. La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Macinici, Sângiorz, Sânziene ) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa impărătească in dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut „sfânt” al Calendarului popular. Importanţa sărbătorii este subliniată de postul care o precede, Postul lui Sânpetru, care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăcinului şi Postul Sântămăriei, are număr variabil de zile. Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Târgul de fete

Târgul Găinii este o sărbătoare preistorică „tinută pe Muntele Găina din Muntii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Cultul preistoric al zeitei, identificată de etnologi cu Sânziana, Maica Precesta, Dochia, Drăgaica, este intreţinut de români, fără să-şi dea seama, prin numeroase sărbători şi obiceiuri, unele desfăşurate pe munţi (TârguI Găinii, pelerinajul de Sântămărie de pe Muntele Ceahlău), altele coborate in zonele de deal şi câmpie (Târgul Drăgaicei de pe Muntele Penteleu coborat la Buzău). Vechimea multimilenară a sărbătorii zeitei Gaea, devenită ulterior TârguI de Fete de, pe Muntele Găina, este sustinută de argumente astronomice (Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută pe firmament in perioada solstitiului de vară, când se ţine Târgul Găinii), etnologice (Găina, pasăre fantastică, cu aripi şi ouă de aur, care apare in unele legende din Muntii Apuseni), toponimice (numele Muntelui Găina din Masivul Apuseni) şi altele..

Un joc ritual care se desfăşura la solstitiul de vară, mai precis la Sânpetru, a fost atestat şi la macedo-români. Acesta se numea jocul Sclavilor şi era executat numai de tineri de la 14 ani in sus. Deşi la prima vedere jocul pare a avea ca tema incercarea puterilor, el are semnificatii străvechi care se leagă de ritualul calendarului, de implinirea şi victoria forţelor naturii la solstitiul de vară. Este interesant că unele jocuri ale tinerilor din tinuturile pericarpatice păstrează elemente din jocul Sclavilor .

Sfântul Petru, fratele apostolului Andrei, a fost de origine din Bethsaida, localitate in apropierea Lacului Tiberiadei. Când şi-a inceput activitatea publică, Petru era deja căsătorit şi se mutase la Capernaum, unde trăia impreună cu soacra sa. Nicăieri nu se face menţiune in legătură cu soţia sa, deşi din Epistola intâi către Corinteni 9, 5, se poate deduce că el şi-a luat soţia in călătoriile sale misionare. Textele canonice nu ne spun dacă Petru a avut sau nu copii, doar Faptele apocrife ale lui Petru vorbesc despre fiica sa. Adeseori, Petru devine purtătorul de cuvânt al celorlalţi apostoli. Deşi privilegiul prioritar de a fi descoperit ca Iisus este Mesia ii revine Sf. Apostol Andrei (Ioan 1,41), Petru este cel care afirmă cu mai multă tărie acest lucru, fapt pentru care Mântuitorul il evidenţiază (Matei 16, 13-20). Cu toate acestea, el este cel care fluctuează in credinţa sa in Hristos, de la afirmare şi până la negare sau lepădare de El.

Petru este intre primii ucenici care au sosit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile anunţă invierea Sa, iar după inălţarea la Cer, se erijează, fără a fi ales de cineva, in conducător al apostolilor, işi exercită rolul de conducător in numirea celui care il inlocuia pe Iuda ; vorbeşte la Pogorârea Duhului Sfânt; este unul din cei dintâi apostoli care săvârşeste o minune in numele lui Issus; ii condamnă pe Anania şi Safira; săvârşeşte multe minuni; il primeşte pe Cornetius in Biserică, ceea ce a fost intepretat ca un prim gest de deschidere a invăţăturii creştine către neamuri, deşi in disputa cu Sf. Apostol Pavel este cel care susţine cererile iudeo-creştinilor privind observarea practicilor impuse de Lege ; iese in evidenţă cu ocazia sinodului apostolilor de la Ierusalim . S-a săvârşit la Roma, prin moarte martirică, alături de Sf. Pavel, in timpul persecuţiei neroniene.

Petru (nume corespunzând gr. pétros şi aram. kepha, cu inţelesul de „piatră, stâncă”) se lămureşte prin Evanghelie: „Iisus, privind la el [la Simon, fratele lui Andrei], i-a zis: Tu esti Simon, fiul Iona; tu te vei numi Chifa [Chefa] (ce se talcuieste: Petru)”. „Si Eu iti zic tie că tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui”. Moştenit din latina populară in forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), numele a fost reintrodus ulterior pe filiera greco-slavă, formele lui româneşti cele mai răspândite fiind Petru, Pătru şi Petre (diminutive: Petruţ, Pătruţ, Petrus, Pătruş, Petrică, Petrişor etc.), cu femininul Petra (diminutive: Petruţa, Pătruţa, Petrica s. a.). Numele mic Petru stă la originea multor nume de familie (dintre care unele au fost initial tot nume de botez: Petrea, Petrache, Pătraşcu etc.). Petroniu şi Petronela (nume rare la noi, cu caracter neologic şi livresc) n-au legătură etimologică cu numele grecesc al apostolului, ci provin din vechiul nume latin Petronius (de la petro, „berbec”).

Sfântul Apostol Pavel

„Apostolul neamurilor”, s-a născut intr-o familie de evrei descendentă din tribul lui Beniamin, in Tarsul Ciliciei, probabil in primii ani ai erei creştine, primind numele de Saul. A fost crescut şi educat in tradiţia fariseică, se pare, la Ierusalim, desăvârşindu-şi educaţia sub indrumarea vestitului rabin Gamaliei. In zelul său faţă de religia părinţilor săi, Saul devine persecutor al creştinilor, văzând in credinţa creştină un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice.

In drum spre Damasc, unde se indrepta pentru a-i aresta pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi judecaşi, Saul trăieşte momentul de răscruce care ii va schimba definitiv viaţa. Mîntuitorul Iisus Hristos i  se arată, invăluit de o lumină strălucitoare, atrăgându-i atenţia că cei persecutaţi nu sunt doar creştinii, ci El insuşi, in această identificare a lui Hristos cu cei care cred in El rezidă temeiul invăţăturii pauline despre Biserică, inţeleasă ca Trup mistic al lui Hristos. Este botezat de Anania, episcopul Damascului, schimbându-i-se numele din Saul in Pavel. După o perioadă de trei ani in Arabia, merge in Antiohia Siriei, de unde intreprinde cele trei călătorii misionare – in Cipru, Asia Mica, Pamfilia, Frigia, Galatia, Macedonia, Tesalia şi Ahaia (Grecia) – după care urmează captivitatea sa din Cezareea şi Roma din anii 61-63. A fost martirizat in timpul impăratului Nero prin decapitare, ca cetăţean roman, in acelaşi timp cu Petru.

Pavel este forma românească a lui Paul (lat. Paullus, explicat prin adjectivul paullus, „mic”), incetăţenită sub influenţa greco-slavă. La noi, formele cele mai răspândite ale numelui au fost Pavel, Paval, Pavlu, Pavle (ultimele trei iesite azi din uz), cu diminutive ca Pavelică, Păvălaş, Pavu etc. (pentru femei: Pavelina, Paulina, Polina, cu diminutive rare ca Paulică, Paulita, Pavelică, Pavelita, Păvăluţa, Paveluţa etc.). Paul (pronunţat uneori Pol şi diminutivat mai ales Paulică) şi Paula sunt forme neologice, ajunse la noi sub influenţa occidentală, mai ales catolică. La fel şi Paulin (care apare insă mult mai rar) şi chiar Paulina (deşi acesta din urmă are şi unele precedente locale).