Pe timp de criză, piaţa de asigurări se extinde în franciză

• publicat la: 25 June 2010
Pe timp de criză, piaţa de asigurări se extinde în franciză

Câţiva asigurători şi brokeri îşi măresc reţelele de unităţi teritoriale fără să-şi asume riscuri operaţionale – acestea sunt preluate integral de agenţii francizaţi.

Trei companii de asigurări îşi extind reţelele teritoriale în franciză – Asirom, Euroins şi Uniqa. Totodată, cel puţin doi brokeri de asigurări – Sigura şi Millenium –, au aceeaşi strategie. Cei doi brokeri au mai multe unităţi în franciză decât agenţii proprii. De exemplu, Millenium are 33 de unităţi din care 31 sunt francize, iar Sigura are 20 de francize din totalul de 25 de agenţii.

Francizele în asigurări diferă de cele clasice: lipsesc taxele de acordare a statutului de francizat şi cele de redevenţă. Francizaţii trăiesc exclusiv de pe urma comisioanelor pe care le încasează pentru poliţele vândute. De fapt, firmele francizate din piaţa asigurărilor sunt agenţi de asigurare care îşi pot pune pe uşa de la intrare sigla companiei pentru care vând poliţe. Unul din cei trei asigurători, Uniqa, investeşte în francize până la 25.000 de euro, sumă care include însă şi valoarea trainingurilor de care urmează să beneficieze francizaţii în primii trei ani de funcţionare.

Condiţii impuse

Asiguratorii şi brokerii care se bazează pe francize în construirea reţelei teritoriale impun anumite condiţii celor care doresc să intre într-o astfel de afacere. Cei care vor să-şi deschidă agenţie sub brandul Uniqa trebuie să aibă experienţă de cel puţin doi ani în asigurări, să fi atins un volum de încasări de 625.000 de lei pe an, iar portofoliul să fie profitabil. Până în prezent , Uniqa a deschis zece francize, dar până la sfârşitul anului 2012 şi-a propus ca numărul acestora să ajungă la 200 de unităţi. Firmele care obţin franciza Uniqa trebuie să vândă poliţe în valoare de 720.000 de lei pe an, iar în cazul în care nu realizează nici 70% din acest volum în primii doi ani, contractul poate fi reziliat de către asigurător. Chiar dacă Uniqa investeşeşte în deschiderea fiecărei unităţi, francizaţii nu sunt scutiţi de cheltuieli: trebuie să suporte cel puţin costurile legate de spaţiu.

www.capital.ro

Lasati un comentariu