Statul le cere românilor să doneze bani la buget. Dumneavoastră cât aţi dona?

• publicat la: 18 June 2010
Statul le cere românilor să doneze bani la buget. Dumneavoastră cât aţi dona?

După ce le-a tăiat salariile şi pensiile, Guvernul le cere acum ajutorul pentru a scoate ţara din criză. Mai exact, guvernanţii îi roagă pe români să doneze statului bani pentru a sprijini economia naţională.

Guvernul a publicat în Monitorul Oficial modalităţile prin care românii pot dona bani într-un cont special pentru a ajuta ţara să iasă din criză. Practic, oricine poate depune bani, în contul 20.37.01.02, deschis la Trezoreria statului.

Numai că, după ce au aflat că le vor fi tăiate pensiile şi salariile, puţini vor să dea ceva statului. ”Să doneze statul, statul care a furat”, spune un român. ”Ţara au adus-o în situaţia asta politicienii şi, ca atare, să doneze ei”, spune un altul.

Sunt totuşi şi români care spun, mai în glumă, mai în serios că ar dona ceva bani pentru a ajuta economia. ”Eu aş fi dispusă, dar n-am”, spune o bucureşteancă.

Oamenii de faceri, cei care ar avea de unde să facă gesturi de solidaritate pentru stat, spun că măsura nu va avea niciun efect economic.

“Ni s-ar părea mult mai interesant ca Guvernul să nu se concentreze pe un fond de pomană, ci pe un fond care să ducă la dezvoltare economică. Un fond de investiţii strategic, după modelul pe care l-a adoptat Franţa”, a declarat secretarul de stat al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan.

Nici sindicaliştii nu văd cu ochi buni ideea autorităţilor de a strânge bani la buget din donaţii. “Mi se pare chiar o aberaţie, o joacă politică de imagine, pe care o fac cei care ne conduc astăzi”, a spus Dumitru Costin.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a virat, la începutul lui iunie, salariul aferent lunii mai în Fondul de Solidaritate, deschis la Trezoreria municipiului Bucureşti. Suma donată este de 6.702 lei.

Şi angajaţii companiilor de stat vor fi obligaţi să doneze bani în acest Fond. Guvernul a decis, miercuri, ca ca aceştia să doneze în Fondul de Solidaritate 90% din venitul salarial ce depăşeşte 8.000 de lei, în următoarele cinci luni, iar indemnizaţiile de şedinţă ale reprezentanţilor statului în CA şi AGA să fie de asemenea donate.

Ziare.ro

comentarii

de gabi la 18 June 2010 - 09:19

mi-as dona toata averea!

de Gabi D la 21 June 2010 - 16:43

Cand se vor termina toate acestea?M-am saturat de tara asta,o spun cu mare durere in suflet!Daca as sti ca ne conduc oameni adevarati,care-si doresc binele nostru,as dona!Asa,nu!Sa-i imbogatesc tot pe ei?

Lasati un comentariu