41% din economia României depinde de 50 de firme

• publicat la: 8 iulie 2010
41% din economia României depinde de 50 de firme

Mai puţin de 50 de bănci şi companii private din România ţin anual în mâinile lor peste 40% din economia ţării, arată o analiză a The Money Channel în baza datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Cele mai mari bănci şi firme din România reuşesc această performanţă cu doar 178.000 de salariaţi, adică 6% din totalul angajaţilor în mediul privat.Cele mai mari companii private şi bănci din România au simţit diferit recesiunea în 2009: unora le-a crescut cifra de afaceri, în timp ce altele au raportat scăderea veniturilor. Per total, însă, cei mai importanţi 45 de jucători din economia României au înregistrat anul trecut o cifră totală de afaceri de 201 miliarde de lei, mai mult cu 6 miliarde decât în 2008.

Datele au fost furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Practic, veniturile totale ale acestor companii reprezintă aproape 41% din produsul intern brut al României pentru 2009.

Datele arată că scăderea economiei nu a fost generată, neapărat, de de marile companii, deoarece unele au reuşit chiar să-şi sporească veniturile, în ciuda recesiunii. Cu alte cuvinte, greul crizei a fost dus de sectorul IMM-urilor din România, şi nu de marile companii, care au, toate, acţionari străini şi fac parte dintr-un grup internaţional.

money.ro

comentarii

de Seb la 8 iulie 2010 - 19:44

Sursa se pune cu link, ca ceea ce-ai facut tu e juma’ de furt ( daca-mi permiteti ). Deci pune link-ul catre money.ro, respectiv link-ul catre sursa thumbnail-ului…
Ca asa e frumos 😉

Lasati un comentariu