Cel mai scump timbru din lume a aparţinut regelui Carol al II-lea

• publicat la: 19 iulie 2010
Cel mai scump timbru din lume a aparţinut regelui Carol al II-lea

Cel mai scump timbru poştal din lume, care a fost vîndut  la Geneva, printr-o licitaţie cu uşile închise, s-a aflat pentru o vreme în posesia familiei regale romîneşti, scrie New York Times.

Timbrul a fost cumpărat în 1937 de regele Carol al II-lea, pentru 5000 de lire sterline (echivalentul a 30.000 de dolari din prezent), potrivit expertului Glen Stephens. Deşi suma pare mică, era a doua tranzacţie din lume ca valoare în domeniul filateliei.

Fostul rege şi-a luat cu el în exil colecţia de timbre, una dintre cele mai valoroase din lume. A vîndut Treskilling în anii 1950 magnatului belgian Rene Berlingen pentru o sumă ce nu a fost făcută publică niciodată.

Timbrul, datînd din 1855, are în prezent o valoare estimată de cinci milioane de lire streline. La licitaţie, el a fost vândut de o firmă de creanţe ce căuta să recupereze o datorie pentru un client. Nu se ştie cine este cumpărătorul, potrivit New York Times.

Timbrul, care cântăreşte doar 0,3 grame, este considerat a fi cel mai valoros obiect din lume, luând în calcul greutatea şi volumul său. Timbrul există în prezent datorită unui băiat suedez de 14 ani care l-a salvat din coşul de gunoi al bunicii sale şi l-a vândut apoi unui colecţionar pentru şapte coroane.

Treskilling, denumit astfel pentru că valora trei şilingi, a fost printat dintr-o greşeală galben în loc de verde, ceea ce îl face extrem de rar. Ultima valoare de vânzare a acestuia a fost de 1,7 milioane de lire sterline în 1996.

ziare.ro

comentarii

de Zoli la 8 august 2010 - 21:22

Salut! ţin să apreciez că munca acelor oameni care intreţin acest site este una foarte bună pentru că dau informaţii foarte utile nouă,atât locuitorilor din Carei cât şi din împrejurimi. Eu sunt din Tăşnad şi am auzit de acest site doar de câteva luni dar numai acum mi-am amintit de ea şi bine am făcut că am intrat pe ea că am şi dat de unele ştiri utile mie. M-am oprit la această rubrică deoarece cândva demult eram şi eu un mare pasionat colecţionar de timbre şi aş dori să-mi spună cineva cum aş putea vinde nişte timbre cu înscripţia MEXICO86-ARGENTINA CAMPEON, trimisă de o rudenie din Argentina în 1990. Pentru cei care vor să mă ajute l-as un nr de tel doar pentru mesaj şi nu răspund la apeluri necunoscute: 0757111938. merci

Lasati un comentariu