Insula Copiilor din Carei

• publicat la: 11 iulie 2010
Insula Copiilor din Carei

 

Prima săptămână a Insulei Copiilor la Carei, eveniment organizat de Biblioteca Municipală, Centrul Cultural al Municipiului Carei în colaborare cu Ştrandul Termal a găzduit în medie 70 de copii pe zi. Aceştia au pictat, au desenat, au vizionat desene animate şi au beneficiat de câteva ore de dans popular.

În săptămâna ce urmează, programele se vor diversifica, având loc cursuri de desen, pictură, dans popular german şi literatură, cu Adrian Paşca, Szucs Endre, Fasztusz Josef, Kiss Zita şi Paul Sarvadi, angajaţi ai Centrului Cultural din Carei.

În rest, copiii se vor bucura în continuare de multe surprize din partea Bibliotecii Municipale, reperezentată de Nuna Corina, Sălăgean Linda şi Vălean Erika.

Important este că la eveniment, pe lângă careieni, au participat trei copii din Satu Mare şi doi copii din Budapesta, primii aduşi la Carei special pentru acest eveniment de către părinţi, iar cei din Ungaria programându-şi vacanţa la bunici în funţie de Insula Copiilor.

Menţionăm că activităţile sunt gratuite, se desfăşoară de luni până vineri între orele 9 şi 13 la Ştrandul Termal din Carei într-un spaţiu pus special la dispoziţie de conducerea Ştrandului  şi vor continua până la finele lunii. Întâlnirea cu organizatorii are loc în fiecare dimineaţă la 8.50 în faţa Ştrandului Termal din Carei. Copiii trebuie să aibă asupra lor mâncare şi apă. Participanţii nu au acces la bazinele de înot.

Bogdan Georgescu

Lasati un comentariu