Primăria Carei creditează Guvernul României

• publicat la: 5 July 2010
Primăria Carei creditează Guvernul României

Şedinţa de ieri 5 iulie a fost anunţată ca fiind extraordinară şi deci de scurtă durată, totuşi punctele de pe ordinea de zi au fost intens dezbătute astfel că discuţiile s-au desfăşurat pe parcursul a două ore.

In deschiderea lucrărilor, ordinea de zi a fost completată cu proiectul de hotărâre privind aprobarea  unui  Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unei staţii de biogaz in vecinătatea fermei de păsări.

Primul punct de pe ordinea de zi prevedea aprobarea modificării bugetului local de venituri şi cheltuieli pe anul in curs, mai exact, alocarea unor sume de bani pentru plata salariilor personalului de la Evidenţa Populaţiei şi creşă, in conditiile in care fondurile pentru aceste salarii sunt asigurate din cote defalcate ale TVA.

In cadrul comisiei economice, chiar contabila şef Vasarhely afirmă că e puţin probabil ca aceşti bani să-i mai recuperăm vreodată.

“Asigurarea salariilor pentru cele două sectoare , din banii din taxe şi impozite ale careienilor creează un precedent şi nu mi se pare normal ca noi să luăm din bugetul local pentru salarii asigurate de Guvern”, afirmă consilierul Ciuta Ilie.

Acesta  atrage atentia asupra  riscului la care se expun prin aprobarea unor astfel de hotărâri mai ales că, in curând, va intra in vigoare Legea răspunderii fiscale.

Primarul Kovacs Eugen constată” cu mirare că sunt puncte unde ne intelegem perfect cu dl Ciută, care din nefericire are dreptate”. Este conştient şi dânsul că aceşti bani nu se vor returna niciodată dar se prelungeste agonia cu două luni.

Supus la vot, proiectul trece cu majoritate de voturi, consilierii liberali abţinându-se .

Punctul următor prevede aprobarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unei sere in parcul dendrologic.

Iniţial, pentru acest studiu de fezabilitate au fost alocaţi 50.ooo lei in urma unei oferte verbale a firmei care a intocmit acest studiu. Discuţiile aprinse din comisia economică au dus la scăderea acestei oferte la 26.000 lei. Şi tot verbal, firma nefurnizând nicio ofertă scrisă in acest sens.

Sera  va avea  15 m lungime, 10 metri lăţime şi 7,5 metri inălţime , şi  o suprafaţă utilă de 140 mp.

Costurile aferente realizării acestei sere se vor ridica la 309.000 euro, fapt ce l-a determinat pe consilierul Papp Zsolt să intrebe “ ce ştie să facă această seră?”

Kiss Istvan de la servicul de resurse umane oferă câteva informaţii referitoare la viitoarea seră.  Astfel, “sera va fi o completare a parcului dendrologic, şi va cuprinde specii de plante exotice care nu se regăsesc in această zonă., cu scopul de a sensibiliza viitorii turişti ce vor vizita localitatea noastră. Până la sfârşitul secolului XIX a existat o astfel de seră iar partenerul din Ungaria a avut ideea de a o reconstrui”.

Proiectul transfrontalier este iniţiat de cei din Geberjen care intenţionează să acceseze bani pentru realizarea unui Parc didactic pe malul Someşului .

In Ungaria există o altă modalitate de depunere a proiectelor , şi deoarece s-a trecut de faza preselecţiei se presupune că şansele de reuşită sunt ridicate.

Datorită timpului scurt rămas la dispozitie este necesară aprobarea acestuia pentru a nu-i  periclita existenţa .

Consilierul Ciută Ilie solicită explicaţii pentru lipsa menţionării sursei de finanţare precum şi a costurilor ridicate prevăzute pentru construcţia serei ( 2.000euro/mp).

“Proiectul este făcut in Ungaria şi ei consideră că acestă sumă e justificată având in vedere calitatea materialelor ce vor fi folosite’ răspunde primarul Kovacs.

Supus la vot, acest proiect este aprobat cu unanimitate de voturi, considerându-se că realizarea lui e de bun augur pentru oraş.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu