Şedinţa-maraton de la Guvern s-a încheiat: 59.000 de bugetari vor fi daţi afară

• publicat la: 1 iulie 2010
Şedinţa-maraton de la Guvern s-a încheiat: 59.000 de bugetari vor fi daţi afară

59.000 de bugetari vor fi daţi afară, aşa a decis Guvernul Emil Boc, la capătul unei şedinţe-maraton de 9 ore. Jumătate dintre aceştia vor fi concediaţi din administraţiile locale, iar restul din ministerele Administraţiei, Muncii, Educaţiei şi Agriculturii.

Disponibilizările de personal vor fi efectuate pe baza standardelor de cost, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

La finalul şedinţei de duminică a Guvernului, premierul Emil Boc le-a cerut miniştrilor să aplice rapid procedurile de restructurare a instituţiilor pe care le conduc şi că acest proces, care va presupune inclusiv concedieri de personal, să fie iniţiat prin ordonanţă de urgenţă, dacă legislaţia permite.

Agenţiile guvernamentale care nu au fost înfiinţate pe baza unor directive ale Uniunii Europene sau prin legi organice vor fi desfiinţate de Guvern şi transformate în direcţii de minister, iar unităţile subordonate ministerelor vor fi coordonate de o singură structură la nivelul instituţiei.

Premierul Emil Boc le ceruse sâmbătă miniştrilor să vină până miercuri cu măsurile de reorganizare a ministerelor, a direcţiilor şi agenţiilor aflate în subordine. Statisticile arată că peste 2.500 de primării şi consilii judeţene nu mai adună bani pentru a susţine cheltuielile de personal, mai ales că în unele localităţi numărul angajatilor depăşeşte necesarul chiar şi cu 2.000.

Totodata, Guvernul Emil Boc a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care îi va arde la buzunare pe românii care deţin mai multe locuinţe.

„Am adoptat o Ordonanţă de Urgenţă pentru a majora impozitul pe clădiri. Cei care deţin mai multe clădiri, mai multe case, vor plăti cu 65% mai mult pentru cea de-a doua locuinţă, cu 150% pentru cea de-a treia, şi cu 300% mai mult pentru a patra,” a declarat premierul Emil Boc, adăugând că banii rezultaţi din majorarea impozitului se vor duce la autorităţile locale.

Prim-ministrul a spus că diferenţa de bani pentru impozitul pe 2010 va trebui achitată până în luna septembrie

Romania libera

comentarii

de Floarea la 1 iulie 2010 - 13:19

Trebuie o restructurare pentru ca altfel acest impozit va fi implementat pentru mai multa vreme.

de Gabi D la 1 iulie 2010 - 18:52

Nu zic ca nu trebuie restructurare,dar ce vor face acesti oameni daca locuri de munca nu sunt?Ce face economia acestei tari?Se ingroapa,ajutata de guvernanti si de noi toti care am devenit atat de nepasatori!Daca erati bugetar,ati fi vorbit altfel.Eu nu sunt,dar ma gandesc si la altii,nu numai la persoana mea!Am devenit rai si ne miram ca patim atatea!

Lasati un comentariu