Taxa de mentenanţă a RCS&RDS, ilegală

• publicat la: 16 iulie 2010
Taxa de mentenanţă a  RCS&RDS,  ilegală

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au solicitat companiei RCS&RDS  să-şi anunţe clienţii cu privire la noua taxă de mentenanţă, in valoare de 5 lei.

Potrivit ANPC, taxa este ileagă deoarece a fost percepută fără notificarea prealabilă a consumatorilor. Cu toate acestea, compania RCS&RDS nu a fost amendată.

„Consumatorii trebuie să platească pentru serviciile sau produsele de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, in prealabil. Majorarea preţului, tarifului, taxelor, comisioanelor, dobânzilor, penalităţilor şi a altor eventuale costuri stabilite iniţial e posibilă numai cu acordul scris al consumatorului”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC.

In cazul unor astfel de schimbări, clienţii trebuie să fie notificati in scris cu privire la orice modificare ca urmare a prevederilor contractuale referitoare la valoarea dobânzilor, comisioanelor sau penalităţilor, cu cel puţin 30 de zile inainte.

„Noi i-am invitat doar la o discuţie in care să le spunem că practica la care au apelat nu e legală. Fiecare Comisariat Judeţean de Protecţia Consumatorilor care a primit astfel de reclamaţii să le cerceteze şi apoi să aplice amenzile corespunzătoare”, conchide Cerbulescu.

Clientii RCS&RDS au reclamat faptul că, de două luni, facturile li s-au mărit cu 5 lei, după ce firma a introdus, fără să-i anunţe, o taxă de mentenanţă. In prima lună, pe factura emisă de companie, cei 5 lei apăreau separat, la categoria taxe, insă din a doua lună valorile sunt trecute la total.

Ziare.com

Lasati un comentariu