Ungaria – în pericol de colaps economic după ce FMI şi UE i-au suspendat ajutorul

• publicat la: 19 iulie 2010
Ungaria – în pericol de colaps economic după ce FMI şi UE i-au suspendat ajutorul

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană (UE) i-au dat Ungariei o lovitură dură såmbătă, anunţånd suspendarea tranşelor de împrumut şi amånarea negocierilor cu această ţară, pe motiv că guvernul de la Budapesta nu a luat măsurile necesare pentru reducerea deficitului bugetar.
Ungaria urma să primească fonduri de 25,1 miliarde de dolari de la cele două organisme financiare. Suspendarea discuţiilor înseamnă că această ţară nu va avea acces la fondurile rămase din pachetul de finanţare în valoare de 20 miliarde de euro primit de la FMI şi UE.
Negocierile cu instituţiile internaţionale creditoare ar fi trebuit să se încheie la începutul săptămånii următoare. Analiştii estimează că primele efecte ale incertitudinii acordului stand-by vor apărea rapid, ei considerånd că moneda ungară, forintul, s-ar putea deprecia puternic astăzi, la deschiderea pieţelor financiare . Ungaria intenţiona să folosească fondurile rămase ca pe o facilitate de siguranţă, întrucât statul se finanţează de pe pieţele internaţionale încă de anul trecut.
„Într-o piaţă în care atenţia este concentrată asupra deficitelor bugetare şi nivelurilor datoriilor, ţintele de deficit fiscal anunţate anterior, de 3,8% pentru anul acesta şi sub 3% în 2011, rămân referinţe pentru consolidarea necesară şi sustenabilitatea datoriei. Acestea trebuie respectate, dar vor fi necesare măsuri adiţionale. Consolidarea sustenabilă va necesita măsuri durabile, care să nu distorsioneze şi pentru realizarea cărora autorităţile au nevoie de timp“, se arată într-un comunicat al FMI.

curentul.ro

Lasati un comentariu