66 de ani de la 23 august 1944, între polemici şi controverse

• publicat la: 23 August 2010
66 de ani de la 23 august 1944, între polemici şi controverse

Ca-n fiecare an, de după revoluţia din decembrie 1989, comemorarea zilei de 23 august stârneşte polemici şi controverse doar în breasla istoricilor pasionaţi de istoria celui de-al Doilea Război Mondial întrucât societatea românească s-a îndepărtat de istorie.

Acest episod cu adevărat dramatic din istoria naţională a devenit marginal, fiind consemnat doar în manualele de istorie drept „ziua în care România s-a desprins de Germania Nazistă, alăturându-se Coaliţiei Naţiunilor Unite, întorcând astfel armele împotriva vechiului aliat“.
Pentru a vedea astăzi ce mai reprezintă 23 august 1944, când arhivele şi lucrările de specialitate publicate în Occident sunt accesibile istoricilor în sensul în care istoria nu mai este ideologizată, trebuie mai întâi să punctăm interpretarea acestui eveniment pe care regimul politic instaurat după august 1944 l-a valorizat pentru propria legitimare, în funcţie de etapele parcurse, astfel că la început a fost socotit „o lovitură de Palat“, pornindu-se de la rolul fostului suveran Mihai I în arestarea mareşalului Antonescu şi a principalului său colaborator, Mihai Antonescu.

Mai apoi s-a transformat în „lovitură de stat“ organizată de rege cu sprijinul Armatei şi al liderilor PNŢ, PNL, PSD şi PCdR (n.r. – la 20 iunie 1944 s-au coalizat în Blocul Naţional Democrat), pentru ca pe parcursul comunizării României, comuniştii să-şi atribuie fraudulos toate meritele realizării cu succes ale acestui act. Potrivit istoriografiei oficiale de după 30 decembrie 1947 (n.r. – ziua când România a devenit Republică Populară): „acţiunea militară în vederea loviturii de stat de la 23 August 1944 fusese pregătită de către o comisie de generali şi ofiţeri superiori, partidul nostru fiind singurul care a participat“. La 22 august 1949, „lovitura de stat“ se transformase radical în „actul de la 23 August 1944, pregătit şi înfăptuit de către Partidul Comunist Român“, semnificaţia acestei zile amplificându-se ulterior, astfel încât a fost decretată „ziua eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, ziua doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forţele patriotice conduse de partid, cea mai mare sărbătoare naţională a poporului nostru“.

După moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi preluarea puterii de către Nicolae Ceauşescu, 23 august devine ziua „insurecţiei armate antifasciste, de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă“. După momentul revoluţiei din decembrie 1989, ziua de 23 august 1944 a căpătat o abordare controversată a diferiţilor actori ai scenei politice şi publice: monarhişti – care i-au exacerbat rolul fostului suveran Mihai I în organizarea loviturii de stat şi, implicit, în alăturarea României în război alături de Coaliţia Naţiunilor Unite, fapt care a salvat ţara de la catastrofa generală – şi antonescieni, care au calificat decizia suveranului ca act de trădare naţională ce a aruncat România în braţele lui Stalin.

Curentul.ro

comentarii

de Ioan Asan la 4 October 2010 - 20:45

Oricum, tot prost am iesit.
Fapte:
1)Romania a luptat alaturi de URSS, dar URSS lua in continuare prizonieri din randurile fortelor romanesti “aliate”, sau, cu alte cuvinte, URSS nu stia ca romanii le devenisera aliati, cateva zile dupa 23 august 1944;
2)In comunicatul regelui catre tara, acesta afirma ca Romania a acceptat armistitiul propus de Natiunile Unite = FALS : armistitiul s-a semnat abia in 12-13 septembrie 1944;
3)Finlanda a iesit din razboi fara sa lupte impotriva Germaniei (ca si Ungaria);
4)La conferinta de pace de la Paris, Romania a fost considerata stat invins (ca si Italia, Finlanda, Ungaria si Bulgaria) si a fost obligata la plata unor despagubiri de razboi uriase, mai mari decat ale celorlalte state invinse; Italia a trebuit sa plteasca 100 de milioane de $, pe cand Romania 300 de milioane $ ;
5)Numai in Cehoslovacia, Romania a pierdut circa 66.000 de militari (circa un sfert din totalul fortelor angajate in tara respectiva). Dar am pierdut efective si in Ungaria;
6) rusii ii oferisera lui Ion Antonescu conditii mai bune pentru capitulare decat am obtinut dupa 23 august.
La ce ne-a folosit?
Casa regala a rezistat pana in 1947 si regele Mihai a fost decorat de rusi cu o distinctie importanta;
Comunistii au ajuns la putere, impusi de URSS; mai intai prin guvernul dr. Petru Groza;
Romania si-a pierdut suveranitatea nationala;
Am ajuns sub ocupatie sovietica pentru mai bine de 10 ani si tara a fost spoliata de rusi prin intermediul sovromurilor;
Cetateni romani etnici germani au fost dusi de rusi la munca fortata in URSS
Am pierdut Basarabia, nordul Bucovinei, tinutul Hertei si nu ni s-a restituit Cadrilaterul;
Am recuperat Ardealul de Nord, restabilind frontiera cu Ungaria pe aliniamentul din 1938;
Am iesit neonorabil din alianta cu Germania;
Am executat conducatorul real al statului (Ion Antonescu) ca si criminal de razboi, desi Romania intrase in razboi pentru a elibera teritoriile rapite de URSS in 1940.
Judecati si singuri.

de Ioan Asan la 4 October 2010 - 20:47

la punctul 4 … sa plateasca …..

de László la 31 October 2010 - 21:10

Este o atitudine foarte periculoasă dacă pe parcursul unui război apari pe ambele părţi în funcţie de oportunităţi. din această cauză sunt genociduri în lumea a treia şi nu numai… Dumnezeul să aibă grijă de români dacă ar intra în război cu sârbii. Ei sunt experţi în genocid şi românii au sarcina asta a istoriei predat în şcoli ca un lucru absolut acceptabil.

Lasati un comentariu