Dislexia, boala celor deştepţi

• publicat la: 17 August 2010
Dislexia, boala celor deştepţi

Persoanele dislexice învaţă greu să citească sau să scrie şi nu pronunţă corect cuvintele. Bolnavii au însă o inteligenţă peste medie, iar dacă sunt depistaţi din timp au şanse să se recupereze.

Dislexicii asimilează rapid orice alte cunoştinţe în afară de citit. Deşi nu există cauze concrete, copiii cu istoric familial sau cei care au suferit leziuni neurologice au un risc mai mare să dezvolte afecţiunea. Dislexia poate fi depăşită prin psihoterapie, dar nu eliminată.

Semne vizibile de la grădiniţă

Simptomele predispoziţiei spre dislexie pot fi observate încă din perioada preşcolară.

“Dacă copilul vorbeşte mai târziu în comparaţie cu ceilalţi, pronunţă cu dificultate unele cuvinte alăturate, reţine mai greu enumerările, confundă cuvinte sau inversează litere şi citeşte într-un ritm mai lent, părinţii trebuie să apeleze la un psiholog/pedagog care va indica mijloace educaţionale de a creşte capacitatea copilului de citi şi a scrie”, este sfatul Cameliei Karen Roshner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

De asemenea, atât părinţii, cât şi educatorii trebuie să fie atenţi dacă şcolarul învaţă greu alfabetul, desparte incorect cuvintele în silabe, evită citirea cu voce tare, scrie ilizibil sau stochează greu informaţiile citite.

Deşi simptomele apar în primul an de grădiniţă, de obicei copilul e diagnosticat după începerea şcolii. “Dacă e foarte inteligent, copilul poate funcţiona în acest ritm până în clasa a III-a/a IV-a, greşelile atribuindu-se neatenţiei. E etichetat ca fiind leneş, delăsător, încet”, adaugă psihoterapeutul.

Fără tratament, la adulţi se păstrează simptomele din copilărie. Ei se bazează pe memorie şi devin competitivi în limbaj oral, dar au o lectură defectuoasă.

A învăţat să scrie asociind literele cu obiecte

Istrate Robert Marian are 21 de ani şi a fost diagnosticat cu dislexie în clasa a II-a. Toate încercările de a învăţa să scrie şi să citească mecanic s-au dovedit inutile, astfel că a ajuns să asocieze literele cu diverse obiecte.

“E foarte important ca obiectul la care te gândeşti să fie cât mai detaliat posibil şi să aibă o semnificaţie afec tivă. Ne e foarte greu să reţinem lucruri fără importanţă pentru noi”, spune Robert.

Relaţiile cu profesorii au fost tensionate deoarece obişnuia să lipsească de la şcoală. “În liceu eram considerat un băiat inteligent, dar cam golan, pentru că nu prea mergeam la şcoală. Am preferat să mă considere golan decât să le spun că am o problema”, îşi aminteşte Robert.

evz.ro

Lasati un comentariu