4 vitamine esenţiale pentru un păr sănătos

• publicat la: 26 septembrie 2010
4 vitamine esenţiale pentru un păr sănătos

Căderea părului intervine atunci când regimul alimentar nu este suficient de bogat în Vitamina B, acid folic, minerale, sulf, zinc. Pentru a favoriza creşterea părului, este necesară îmbunătăţirea circulaţiei în scalp, prin asigurarea unei doze optime de vitamina E şi C. Lipsa vitaminei A în organism creează o deficienţă de sebum la nivelul scalpului, rezultând un păr uscat şi fragil.
1. Vitamina A

Vitamina A are un rol foarte important în producerea de sebum. Fără ea, părul este uscat, subţire şi există o mare predispoziţie pentru mătreaţă. Toate aceste simptome, pot determina căderea parului.

Absorbţia vitaminei A în organism poate fi împiedicată de:
– administrarea de aspirină sau alte medicamente;
– fumul de ţigară.

La polul opus, o doză prea mare de vitamina A poate avea acelaşi efect: căderea părului, prin cantităţi crescute de sebum.

Cu toate acestea, dacă doza recomandată de vitamina A este asigurată prin consumul de alimente bogate în această vitamină, nu există riscul de supradoză.

Alimente recomandate:
– Mango;
– Portocale;
– Cartofi dulci;
– Morcovi;
– Bostănel.

2. Vitamina B

Vitamina B are o foarte mare importanţă în menţinerea unui păr frumos şi sănătos.
Vitamina B ajută organismul să asimileze hemoglobina, care la rândul ei ajută scalpul în obţinerea oxigenului de care are nevoie părul pentru a creşte sănătos.

Principalele vitamine B necesare creşterii sănătoase a părului sunt:
– Vitamina B-6;
– acidul folic.

Vitamina B se găseşte în special în alimentele bogate în proteine, necesare de asemenea pentru prevenirea căderii părului.

Alimente bogate în vitamina B-6:
– cartofi;
– banane;
– carne de vită;
– cereale;
– fasole;
– piept de pui;
– făină de ovăz;
– cotlet de porc.

Acidul folic se găseşte în:
– linte gătite;
– papaya;
– mazăre congelată şi/sau fiartă;
– sparanghel.

3. Vitamina C

Vitamina C este necesară pentru dezvoltarea sănătoasă a colagenului, care este necesar pentru un păr puternic.
Vitamina C poate fi gasită în:
– kiwi;
– guava;
– ardei roşu;
– portocale.

4. Vitamina E

Vitamina E îmbunătăţeşte circulaţia sângelui în scalp prin creşterea absorbţiei de oxigen.
Deficitul de vitamina E este destul de rar întâlnit, iar atunci când apare, de regulă, este cauzat de inabilitatea organismului de a absorbi grăsimile din alimente. În aceste situaţii, se recomandă administrarea unui supliment de vitamina E.

Alimente bogate în vitamina E:
– cereale;
– ulei de floarea soarelui;
– migdale;
– ulei de porumb;
– ulei de soia.

topsanatate.ro

comentarii

de Camelia la 26 decembrie 2011 - 19:41

Mai multe despre vitamine pe vitamine-naturiste.com

Lasati un comentariu