Electrolux, Partener al Casei Regale a României

• publicat la: 18 September 2010
Electrolux, Partener al Casei Regale a României

Incepând cu Iunie 2010 Electrolux România a devenit Partener al Casei Regale a României.

Parteneriatul cu Casa Regala a României este o etapă premergătoare pentru obţinerea statutului oficial de Furnizor al Casei Regale.
Electrolux România asigură aparatele electrocasnice pentru dotarea noii bucătării din cadrul Palatului Elisabeta. Acest parteneriat vine ca o recunoaştere a calităţii aparatelor electrocasnice Electrolux create conform celor mai inalte standarde de calitate, a celor mai recente tendinţe in design. Astfel, Casa Regala a României se va putea bucura de noua bucătărie echipată in exclusivitate cu aparate electrocasnice marca Electrolux.

„Suntem fericiţi că am fost aleşi Parteneri ai Casei Regale a României. Acest succes se datorează calităţii produselor precum şi filosofiei brandului Electrolux – Thinking of you. Electrolux este un brand care şi-a consolidat poziţia puternică pe piaţa aparatelor electrocasnice datorită profesionalismului, designului şi tehnologiei de ultimă oră”, afirmă Carmen Georgescu, Marketing & Communication Manager, Electrolux România.

O vizită in bucătăria Casei Regale

Electrolux a dotat bucătăria Casei Regale a României cu o gamă completă de aparate electrocasnice incorporabile: cuptor, plită, hotă, frigider şi congelator, frigider side-by-side şi sertar termic.

Cuptorul electric cu abur va asigura un plus de savoare reţetelor pregătite pentru Familia Regală a României datorită celor 12 funcţii ale acestuia. De asemenea, cele 85 de reţete predefinite ale cuptorului asigură o varietate impresionantă de meniuri.

Plita este dotată ce un sistem de aprindere automat ce presupune o simplă atingere de buton, de aceea controlul se face in mod ergonomic. De asemenea plita este dotată cu cinci arzătoare pe gaz, unul cu triplă coroană.

Hota tip şemineu de la Electrolux are trei viteze şi o treaptă intensivă de aspirare ce asigură bucătăriei o atmosfera plăcută.

Sertarul termic din dotarea bucătăriei va menţine calde atât meniurile pregătite cât şi vesela folosită pentru servirea acestora conform protocolului Casei Regale a României. In plus, frigiderul side by side precum şi restul echipamentelor frigorifice din dotarea bucătăriei palatului vor asigura păstrarea tuturor alimentelor in condiţii optime.

sursa:Electrolux.ro

Lasati un comentariu