Peleşul, in topul celor mai spectaculoase castele din lume

• publicat la: 3 September 2010
Peleşul, in topul celor mai spectaculoase castele din lume

Castelul Peleş din Sinaia se situează pe pozitia a şasea in Top 15 al celor mai spectaculoase construcţii de gen din lume, pe prima poziţie in clasament fiind Castelul Hohenzollern din Germania, informează opentravel.com. “Deşi construite cu scopul de apărare, in zilele noastre, castelele par oarecum construcţii nerealiste, născute din lumea poveştilor”, scriu cei care au realizat topul. Astfel, după Castelul Hohenzollern din Germania, in clasament urmează, in ordine, Castelul Howard din Marea Britanie, Alcázar din Segovia (Spania), Castelul Himeji din Japonia, Castelul din Praga (Cehia), Castelul Peleş din România, Castelul Chambord din Franta, Castelul Neuschwanstein din Germania, Castelul Corfe din Marea Britanie, Castelul Matsumoto din Japonia, Castelul Burg Eltz din Germania, Castelul Eilean Donan din Scoţia, Castelul din Neuchatel (Elveţia), Fortăreaţa Guaita din San Marino şi Castelul Conwy din Tara Galilor, transmite Mediafax.

Despre Castelul Peleş, cei care au alcătuit clasamentul scriu: “Pozitionat in peisajul idilic al Muntilor Carpaţi din România, Castelul Peleş este o construcţie de poveste. Incepută in 1873, constructia complexului a fost una internaţională şi solicitantă. Aşa a descris Regina Elisabeta a României fazele constructiei: «Italienii erau zidari, românii construiau terase, ţiganii erau hamali. Albanezii şi grecii lucrau in piatră, germanii şi maghiarii erau tâmplari. Turcii ardeau cărămida. Inginerii erau polonezi şi cioplitorii in piatră erau cehi. Francezii desenau şi englezii măsurau…». Se pare că 14 limbi străine se auzeau printre muncitori”.

Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), după planurile arhitectilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé, din Mainz, şi Berhard Ludwig, din Viena. Domeniul Peleş şi anexele sale au fost restituite, in martie 2007, Regelui Mihai I, in urma unei decizii de retrocedare.

ziuaveche.ro

Lasati un comentariu