CCR: Legea pensiilor este constituţională

• publicat la: 6 octombrie 2010
CCR: Legea pensiilor este constituţională

Legea pensiilor este constituţională, au decis miercuri magistraţii Curţii Constituţionale. Hotărârea a fost luată cu 5 voturi pentru şi 4 impotriva, iar legea va ajunge acum pe masa preşedintelui Traian Băsescu pentru promulgare.

PNL şi PSD au anunţat că vor incepe procedura de suspendare a şefului statului dacă acesta va promulga legea.

Reacţii la decizia CCR

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că social-democraţii respectă decizia Curţii Constitutionale, dar că ii vor cere din nou preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge Legea pensiilor. In caz contrar vor declanşa suspendarea acestuia.

„Forma de adoptare a fost o formă fraudată şi azi (miercuri, n.red.) vom trimite o scrisoare lui Băsescu prin care ii vom cere să nu promulge o lege adoptată in mod fraudulos, să o retrimita in Parlament pentru a fi discutată şi votată democratic. Dacă Băsescu işi va pune semnătura pe o lege votată in mod fraudulos, decizia noastră e anunţată – vom declanşa procedura de suspendare a preşedintelui”, a mai spus Ponta.

Lia Olguţa Vasilescu, senator PSD, spune la rândul ei că i se pare incredibil ca judecătorii CCR nu au găsit nimic neconstituţional in această lege a pensiilor.

„Mi se pare incredibil, chiar nu au găsit judecătorii nimic neconstitutional?”, se intreabă Olguţa Vasilescu.

Ea a ţinut să precizeze că Opozitia va incepe acţiunea de suspendare a şefului statului.

„Asta inseamnă că pasul următor va fi promulgarea legii, iar Opozitia va incepe acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu”, a subliniat senatorul PSD.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, afirma că a primit cu consternare decizia Curţii Constitutionale in privinta Legii pensiilor şi ii cere preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge actul normativ.

„Am aşteptat cu foarte mult interes şi multă speranţă decizia CCR şi am primit cu consternare acest verdict. Hotărârea a fost luată cu clasicul scor 5 la 4 iar Curtea a ignorat toate contestatiile noastre”, a spus Crin Antonescu.

Liderul PNL consideră că Legea pensiilor a fost adoptată prin fraudă şi ii cere şefului statului să nu promulge actul normativ.

„Ceea ce este mai important este că o lege care afectează soarta a mii de pensionari a fost adoptată printr-o fraudă. Ii cer preşedintelui să nu promulge aceasta lege chiar dacă verdictul i-ar oferi o scuză. Această lege a fost adoptată prin furt in văzul intregii ţări şi ii cerem preşedintelui să o retrimită Parlamentului”, a afirmat Antonescu.

Puiu Hasotti, senator PNL, a declarat la TV Ziare.com că nu l-a surprins decizia CCR.

„Personal nu am fost foarte surprins de decizia Curtii Constitutionale din mai multe puncte de vedere. Nu se putea pronunta CCR in privinta fraudei făcute de Roberta Anastase la Camera Deputatilor”, a declarat Puiu Hasotti, la Tv Ziare.com.

„Cred că preşedintele Băsescu ar trebui să solicite reintoarcerea acestui proiect la Parlament pentru a se face imbunătăţi şi pentru ca această lege importantă pentru milioane de români să aibă o dezbatere şi un vot corect constitutional. Trebuie aduse modificări esenţiale la acest proiect, insă mingea se află in terenul domnului preşedinte Băsescu şi ar trebui să o retrimită parlamentului”, a mai spus Hasotti.

La rândul său, Varujan Vosganian, vicepreşedintele PNL, este de părere că dacă preşedintele Traian Băsescu promulgă Legea pensiilor, legitimează o infracţiune.

„Sunt dezamăgit de decizia luată de CCR. Dacă preşedintele promulgă Legea, legitimează o infracţiune de drept comun care s-a făcut in Parlament”, a spus Vosganian.

Vicepreşedintele PNL a mai spus că in cazul in care şeful statului va promulga legea, formatiunea sa işi rezervă dreptul de a utiliza alte căi de atac.

In opinia lui Horea Uioreanu, deputat PNL de Cluj, prin decizia luată miercuri „Curtea Constitutionala legiferează dictatura partidului unic inclusiv in domeniul aritmeticii, considerând că 80 este egal cu 170 şi că reprezintă majoritatea deputaţilor.”

„Sunt convins că, sub acoperirea deciziei de a azi a forului suprem in materie de Constitutie, doamna Roberta Anastase şi PD-L vor putea să treacă prin Parlament orice năstruşnicie doresc, inclusiv cea legată de impozitarea nunţilor şi a botezurilor, ba vor putea chiar să modifice legea fundamentală după cum Zeus işi doreşte.

Până la urmă, Opozitia este inutilă, doreşte doar să incurce treaba, aşa că ne putem aştepta ca doamna Anastase să ceară CCR să desfinţeze partidele care nu fac parte din coalitia de guvernare şi să dea locurile rămase libere prietenilor de la UNPR”, afirmă Uioreanu intr-un comunicat remis Ziare.com.

Deputatul PNL a precizat că speră ca preşedintele Traian Băsescu să inteleagă că, „in forma adoptată de PD-L, legea pensiilor este nu doar proastă, ci şi inumană, fraudulos adoptată şi nu va accepta să intre in istorie drept groparul pensionarilor”.

Sindicaliştii ameninţă cu proteste

Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa, a declarat că ii va cere preşedintelui Traian Băsescu să retrimită Legea Pensiilor la Parlament.

„Vom face o scrisoare către preşedintele Traian Băsescu şi ii vom cere să returneze legea la Parlament pentru a o dezbate din nou. Decizia rămâne la preşedintele României”, a spus Hossu.

Pensionarii nu ies in stradă, deşi spun că decizia CCR e scandaloasă

Liderul confederatiei sindicale Cartel Alfa a tinut să precizeze că, in cazul in care şeful statului va promulga această lege, sindicaliştii vor ieşi in stradă.

„Rămâne ca numai acţiunile de stradă să modeleze decizia Parlamentului”, a spus Hossu.

Marius Petcu, preşedintele CNSLR-Frăţia, consideră că decizia prin care Curtea Constitutionala a stabilit că Legea sistemului unitar de pensii publice este constituţională este una politică, fiind o lovitură dată viitorilor pensionari.

„Constat că politicul işi bagă mereu coada”, a afirmat liderul CNSLR-Frăţia.

Puterea crede că decizia CCR va duce la deblocarea situaţiei din Camera Deputaţilor

Consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs spune că s-a aşteptat la această decizie luată de Curtea Constitutională.

„Administraţia prezidenţială nu are un punct de vedere faţă de decizia CCR. Eu personal pot să vă spun că m-am aşteptat la această decizie”, a spus Kovacs la Realitatea TV.

El a ţinut să precizeze că preşedintele Traian Băsescu va analiza dacă va promulga sau nu această lege.

PNL şi PSD: Legea pensiilor incalcă dreptul de proprietate

Magistratii ar fi trebuit să se pronunţe in urmă cu o săptămână cu privire la contestaţiile depuse de PNL şi PSD. Pe 29 septembrie, insă, judecătorii au amânat verdictul, motivând că au nevoie de timp, pentru că au de analizat o lege foarte importantă.

PNL şi PSD au depus câte o contestaţie, după ce legea a fost adoptată de deputati in 15 septembrie. Cele două formatiuni au susţinut că Legea pensiilor incalcă dreptul de proprietate şi dreptul la un trai decent. Opozitia nu este de acord nici cu egalizarea vârstei de pensionare şi nici ca punctul de pensie să fie mai mic de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Reuters: CCR va respinge Legea pensiilor

O altă prevedere a legii contestate este legată de vârsta de pensionare. Astfel, potrivit noii legi, până in 2030 atât femeile cât şi bărbaţii vor ieşi la pensie la 65 de ani. In sistemul public de pensii au fost introduşi şi parlamentarii sau diplomaţii, dar şi cei plătiţi pe drepturi de autor sau PFA.

Hossu: Protestatarii i-au cerut lui Băsescu retrimiterea legii pensiilor in Parlament

CCR a decis, in luna iulie, că este neconstituţională scăderea pensiilor cu 15%. Această prevedere apărea in pachetul de legi ale austerităţii. Judecătorii de la CCR au decis, de asemenea, că este neconstitutională recalcularea pensiilor magistraţilor.

ziare.com

Lasati un comentariu