Ce şanse ai să te angajezi in România? Mai sunt ţările europene o alternativă?

• publicat la: 16 October 2010
Ce şanse ai să te angajezi in România? Mai sunt ţările europene o alternativă?

De ani de zile, românii care au vrut să câştige mai mult şi să ducă un trai decent au plecat la muncă in străinătate. Iar situaţia imigraţiei devenise ingrijorătoare, in condiţiile in care angajatorii români erau nevoiţi să aducă mână de lucru din ţări precum China, Thailanda sau Filipine. Dar, deşi in contextul crizei economice toate pieţele din Europa s-au contractat masiv, iar autorităţile au inceput să raporteze cifre ale şomajului ingrijorătoare, angajatorii tot au venit cu o ofertă de joburi mai mare sau mai mică. România, insă, se află printre ultimele ţări in ceea ce priveşte oferta de angajare, peste 60 de şomeri candidând pentru un loc de muncă.

Incă de când criza a inceput să-şi facă simţită prezenţa şi in România şi numărul de şomeri a inceput să crească, Guvernul de la Bucureşti a comparat cifrele cu cu cele din alte ţări europene şi i-a rezultat că stăm destul de bine la capitolul şomaj.

Am putea spune că este adevărat, in conditiile in care România are o rată a şomajului sub media europeană (sub 7%, comparativ cu 10% in UE), iar numărul maxim de şomeri a depăşit cu puţin cifra de 700.000 de persoane.

Iar faptul că rata şomajului a scăzut constant incepând din luna aprilie a fost un nou prilej pentru autorităţi să speculeze faptul că România este pe drumul cel bun şi că şomerii incep să-şi găsească de lucru.

Cu toate acestea, tot mai mulţi români se plâng că rămân fără loc de muncă şi işi caută o altă slujbă luni la rând fără succes.

La o primă privire, putem spune că România stă mai bine in ceea ce priveşte numărul de şomeri, comparativ cu alte ţări europene, care se apropie sau au depăşit o rată a şomajului de 20% (vezi Spania sau ţările baltice). Dacă luăm in calcul, insă, numărul de locuri de muncă vacante, observăm că şomerii români au cu mult mai puţine şanse să se angajeze decât in ţări unde şomajul este cu mult mai mare.

Să luăm ca exemplu marile economii ale Europei, respectiv Germania, Franţa sau Marea Britanie, unde şomerii  numără in milioane de persoane. Lucru evident, in conditiile in care şi numărul persoanelor active pe piaţa muncii este cu mult mai mare, raportat la România.

Dar chiar şi in conditiile in care aceste ţări au milioane de şomeri, şansele acestora să se angajeze sunt mult mai mari decât ale românilor.

Cea mai mare economie a Europei, Germania, are peste 3 milioane de şomeri. Dar şi oferta de joburi vacante, inregistrate la serviciul public de ocupare, ajunge la aproape 700.000. Ceea ce inseamnă că patru şomeri germani se bat pentru un loc de muncă vacant.

Marea Britanie, de asemenea, deşi numără aproximativ 2,2 milioane de şomeri, are şi o ofertă de joburi vacante de aproape 400.000, adică unul din şase şomeri işi poate găsi o slujbă.

In Franţa, lucrurile stau ceva mai prost, oferta de joburi fiind de aproape 175.000, in conditiile unui număr de şomeri care depăşeşte 5 milioane de persoane.

Spania, ţara cu cel mai mare şomaj din UE şi din care s-au intors mii de români care au rămas fără slujbe, deşi are peste 5,4 milioane de şomeri, are şi o ofertă de aproximativ 400.000 de locuri de muncă scoase la concurs.

In România, insă, deşi avem sub 700.000 de şomeri inregistraţi la Agentia de Ocupare (cel puţin aceasta este cifra oficială), numărul de locuri de muncă vacante oscilează undeva in jurul cifrei de 11.000. Adică doar un şomer din 63 işi poate găsi un job prin intermediul ANOFM-ului.

In schimb, in ţara vecină, Bulgaria, cu care ne compară toată lumea, la un număr de aproape 225.000 de şomeri, numărul de joburi vacante este, in medie, de 18.000. Adică un loc de muncă la mai puţin de 13 şomeri.

Situaţia cea mai bună pentru şomerii care işi caută un loc de muncă se regăseşte in ţări precum Olanda, Austria sau Luxemburg, care au cel mai mic şomaj din UE şi unde raportul este de 4-5 candidaţi pentru un loc de muncă vacant.

Oferta de locuri de muncă luate in calcul este cea inregistrată de angajatori la serviciile publice de ocupare, deci este posibil ca numărul acestora să nu coincidă cu oferta reală de pe piaţa muncii, având in vedere că nu toţi angajatorii apelează la stat când vor să publice anunţuri de angajre. Chiar şi aşa, insă, România se află, si in ceea ce priveşte oferta de locuri de muncă vacante raporatată la numărul de şomeri, cu mult in urma celorlalte ţări europene.

Cu alte cuvinte, dacă nu reuşeşti să-ţi găseşti un loc de muncă in România, ai putea incerca in alte ţări unde, chiar şi in condiţiile unui şomaj mai mare, ai mai multe şanse să te angajezi, mai ales in ţările care au ridicat restricţiile pentru români.

sursa Incont.ro

Lasati un comentariu