Pagina principala / Opinii / Păianjenul

Păianjenul

Faptul că primii trei sute dintre cei mai bogaţi oameni din România deţin o avere cât un sfert din venitul naţional este o explicaţie majoră pentru situaţia în care se găseşte astăzi România.

O ţară cu un asemenea dezechilibru în repartiţia bogăţiei (sau mai bine zis, a sărăciei) nu poate fi decât extrem de instabilă şi de vulnerabilă. Politic, economic şi moral suntem o ţară bananieră, nu mai trebuie să ne facem niciun fel de iluzii. Interesele economice şi financiare ale îmbogăţiţilor de după Revoluţie, ca şi enorma lor sete de putere au dus la infiltrarea lor în toate structurile care-ar trebui să asigure democraţia. Totul e infestat şi paralizat: parlamentul, justiţia, presa. Ne aflăm în plină Americă de Sud şi trebuie să ne aşteptăm, de-acum, la toate fenomenele legate de acest sindrom.
Nu există hârtie de turnesol mai revelatoare în privinţa acestei stări de fapt ca stenogramele lui Sorin Ovidiu Vîntu. Ele sunt înspăimântătoare. Mărturisesc că mi s-a făcut rău citindu-le. Ştiam că suntem o peşteră de tâlhari, că totul se construieşte pe hoţie în ţara asta, dar nu credeam că sunt oameni care lucrează, tenace şi sistematic, la subminarea a tot ce mai este cât de cât în picioare. Stenogramele sunt o mărturie a răului în stare pură, conştient de sine şi de ce face, a răului cinic şi contagios. Ele revelează un personaj care-ar părea neverosimil sau ridicol într-un roman: un om pentru care conştiinţa e „rahat la creier”, pentru care nu există nici adevăr, nici dreptate. Nu există pentru acest personaj nimic din ceea ce, de milenii, s-a construit cu migală sub numele de umanitate. Viaţa, pentru un asemenea ins, e o luptă obscură de sarcopţi, o orbecăială printr-o mocirlă fără limite. Dacă s-ar mărgini să trăiască în animalitatea asta, în satisfacerea asta de pofte primitive, la adăpostul banilor lui, ne-am îndepărta de el şi l-am lăsa în plata Domnului. Dar, din fundul plasei sale, acest păianjen şi-a întins firele pretutindeni, profitând de slăbiciunea tot mai accentuată a instituţiilor statului. Corupt până-n măduva oaselor şi insensibil la orice principiu moral, el a corupt mai departe conştiinţe în jurul său, a cumpărat oameni vii ca pe sclavi şi i-a folosit cum foloseşti un cleşte sau un pistol. Şi-a recrutat divizii regulate, disciplinate, în stare să întoarcă armele la comandă către aliatul de ieri. A schimbat instituţia presei într-o bandă de zombies fascinaţi de miile de euro primiţi lunar ca soldă pentru un mercenariat ruşinos. A reuşit să creeze oameni pentru care singura busolă e interesul propriu, pe când tot restul e îmbătare cu apă rece. A încercat şi aproape că a reuşit să impună propriul lui preşedinte în fruntea ţării. A creat un trust mediatic manipulativ, în care tonomatele sunt regula de fier, în care reaua-cre dinţă e punctul firesc de plecare.

Ce e şi mai stupefiant pentru mine e că, de fapt, Vîntu nici măcar n-a făcut vreun efort deosebit ca să corupă oamenii în jurul său. Cei mai mulţi politicieni şi jurnalişti abia aşteptau să-i corupă şi pe ei cineva, se rugau să fie corupţi, îl aşteptau pe corupător ca pe un Mesia. Când sunt atâtea suflete de vânzare, cumpărătorul trebuie să apară şi el cumva, de undeva. Am revăzut ţopăiala lui Geoană şi schimbul lui de tricou cu Crin sub oblăduirea lui Vîntu şi-a altora ca el.

Pe de altă parte, îi cunosc personal pe câţiva dintre ziariştii care stau în poziţie de drepţi în faţa lui Vîntu. Cei mai bătrâni sunt vechi securişti aflaţi şi azi în diverse misiuni, îmbogăţiţi peste măsură în ultima vreme. Cei mai tineri sunt din tagma „puştilor fără rahat la creier” comandaţi de Vîntu lui Doru Buşcu. Se pare că nu le-au trebuit chiar ani ca să se formeze. Împreună, şi împreună cu monştrii din Realităţi şi Antene (aşteptăm şi televiziunea primului mogul al ţării), ei au reuşit să distrugă credibilitatea presei româneşti pe cincizeci de ani de-acum înainte.

Prin urmare, mogulii există, tonomatele există, presa este cu adevărat o ameninţare la securitatea naţională. Nu presa în sine, ci presa care există azi, concret, în România. Presa ajunsă armă a oamenilor fără scrupule împotriva statului democratic. Dacă lucrurile vor continua astfel, eu prevăd (fără să fiu prăpăstios de felul meu) nu doar totalul nostru faliment economic, ci şi mari probleme legate de apartenenţa la Uniunea Europeană, poate chiar excluderea noastră din această structură.
Când puterea e imbecilă, iar opoziţia ticăloasă, un alt deznodământ e greu de imaginat.

Mircea  Cărtărescu -evz.ro