Ponta: Prin faptul că parlamentarii puterii n-au curaj să voteze Guvernul, moţiunea a trecut deja

• publicat la: 27 October 2010
Ponta: Prin faptul că parlamentarii puterii n-au curaj să voteze Guvernul, moţiunea a trecut deja

“Moţiunea de cenzură a trecut deja prin ceea ce s-a întâmplat astăzi, prin modul penibil şi jalnic în care parlamentarii puterii n-au curaj să voteze pentru propriul lor guvern, prin modul în care îţi aduci membri de partid de la PDL să înjure opoziţia în Parlament, pentru că facem o moţiune de cenzură, ceea ce până la urmă cel mai democratic lucru dun lume, prin oamenii care au fost în stradă şi care ne-au privit la televizor. Astăzi a început sfârşitul regimului Băsescu, că va dura mai mult sau mai puţin până când vom scăpa cu totul de acest regim, nu ştiu”, a precizat Ponta pe holurile Parlamentului.

El a arătat că România a scăpat de Ceauşescu în 25 de ani, iar de “Băsescu vor scăpa mult mai repede”.

“De Ceauşescu am scăpat în 25 de ani, de Băsescu vom scăpa mult mai repede, dar le-am adus aminte şi lui Emil Boc că membrii Comitetului Politic, cum se numea la PCR, cei care cu două zile înainte de revoluţie spuneau că-l iubesc pe Ceauşescu şi că totul e foarte bine, la fel se comportă şi Boc şi gaşca lui şi la fel vor plăti şi vor ajunge în boxa acuzaţilor. Trebuie să ajungă să plătească conform legii pentru hoţiile şi ticăloşiile pe care le comit acum şi ei şi doamna prim-ministru Udrea şi toţi ceilalţi care din hoţie şi din ticăloşie încă stau alături de ei”, a mai spus Ponta.

sursa  antena3

comentarii

de Mihai la 27 October 2010 - 17:53

Motiunea este o prostie si este doar un mod de a isi creste popularitatea.

Lasati un comentariu