Programul slujbelor de Luminaţii la CAREI

• publicat la: 29 octombrie 2010
Programul slujbelor de Luminaţii la CAREI

Mai sunt doar două zile până la 1 noiembrie, zi cunoscută ca Ziua Morţilor sau Luminaţia , sărbătoarea care cinsteşte pe cei trecuţi in nefiinţă .

1 Noiembrie e ziua când o mare parte a românilor,indiferent de religie sau naţie, merg  la cimitir să pună flori şi lumânări pe mormintele celor dispăruţi.Valoarea unui om constă nu doar in importanţa pe care o dă vieţii, ci şi a respectului faţă de memoria celor care nu mai sunt.Fiecare avem pe cine să plângem, de care ne aducem aminte zilnic, mai rar sau numai de 1 Noiembrie.

Mormintele sunt in mare parte curăţate, pline de flori şi lumânări şi aşteaptă coroanele special făcute pentru această zi. Pieţele şi florăriile au oferte bogate, pentru toate gusturile şi buzunarele.

Putem opta pentru coroniţe din flori naturale albe sau multicolore, cu preţuri ce variază intre 8 şi 24 de lei .La cele artificiale preţul oscilează intre 3 şi 30 de lei.

In acest an, oferta e mai mare decât cererea spun producătorii. Astfel, Onodi Elisabeta şi Vig Elisabeta au declarat pentru Buletin de Carei că “ nu prea mai merită să confecţionăm coroane .Anul trecut am plătit pe autorizaţia de vindere a coroanelor 80 lei dar in acest am  fost nevoiţi să o reinnoim, in  alte condiţii , adică să aveam casă de marcat care dimineaţa pe frig nu funcţionează ,şi alte cheltuieli( taxe pentru loc,impozit pe profit, taxa autorizare, taxa forfetare) care se ridică până la 2000 lei pe an iar noi vindem numai 10 zile.Nu mai rentează “

Si oferta de lumânări este foarte bogată in acest an şi se adresează tuturor categoriilor sociale.Putem găsi lumânări de la 1 leu până la 40 de lei , in funcţie de mărime şi calitate .

In Carei , slujbele de pomenire a morţilor vor avea loc luni, 1 noiembrie 2010. Biserica Ortodoxă Română Carei  anunţă că luni, la cimitirul Rozalia , preoţii vor oficia slujbele de pomenire incepând cu orele 12,30 iar la Cimitirul Mare, de pe str.Cimitirului, slujbele vor incepe la orele 14,00.

Biserica Greco-Catolică Carei va oficia parastase la cimitirul Rozalia de la orele 14,00 iar la Cimitirul Mare la orele 15,00.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu