Ce ţări a „rezolvat“ Franks de la FMI înaintea României

• publicat la: 2 November 2010
Ce ţări a „rezolvat“ Franks de la  FMI  înaintea României

Înainte de a ajunge şef al delegaţiei FMI pentru România, Jeffrey Franks a trecut, în funcţii similare, prin mai multe ţări unde Fondul s-a implicat. Rezultatele “ajutorului “ FMI se lasă încă aşteptate, cel puţin în Ecuador şi Ucraina, două dintre statele unde Franks a fost delegat de FMI.

În 1997, Jeffrey Franks a lucrat în cadrul Fondului Monetar Internaţional în mai multe ţări din America Latină. Astfel, a fost economist-asistent în cadrul misiunii FMI din Argentina (1997), iar apoi a lucrat ca Reprezentant Rezident al Fondului în Quito, Ecuador, ţară care în acea perioadă se lupta cu o datorie externă foarte mare, inflaţie de sută la sută şi probleme extreme pe piaţa monetară.
De remarcat este faptul că situaţia economică din Ecuador nu s-a îmbunătăţit după implicarea Fondului Monetar Internaţional în economia naţională. De altfel, tensiunile politice şi economice din această ţară sunt foarte mari chiar şi acum.
În urmă cu doar o lună, preşedintele ecuadorian Rafael Correa a fost rănit de poliţiştii care au protestat împotriva reducerii salariilor.

În Ucraina a aplicat modelul românesc

Jeffrey Franks a fost desemnat şef al misiunii FMI pentru Ucraina, în anul 2004, moment în care izbucnea în această ţară Revoluţia Portocalie (octombrie 2004).
La Kiev, Franks a făcut cam ce a făcut până acum şi în România. Mai exact, a consiliat guvernul şi banca centrală ucraineană pentru aplicarea unor politici economice pe placul FMI. Anul acesta, în luna iulie,
boardul Fondului Monetar Internaţional (FMI) a aprobat un acord pe doi ani şi jumătate cu Ucraina pentru un împrumut de 15,2 miliarde de dolari. Asta, doar după ce guvernul de la Kiev s-a angajat să-şi reducă deficitul bugetar.

La noi, Franks s-a dat de gol

Teoretic, rolul FMI în orice ţară care apelează la împrumuturile sale, este strict de a controla politica monetară a respectivei ţări. Asta până acum. Pentru că, Franks s-a amestecat în treburile interne ale ţării, ameninţând că România nu va primi următoarea tranşă de bani dacă nu modifică ordonanţa 50 privind creditele populaţiei.
Mai precis, ca băncile să nu piardă sute de milioane de euro, ordonanţa va trebui aplicată doar pentru creditele noi, nu şi pentru cele vechi. Cu alte cuvinte, milioane de români vor continua să plătească dobânzi nesimţite.

Jeffrey, duşmanul românilor” cu credite la bănci

Jeffrey Franks este cel care, abordat de un reporter al ziarului Naţional deghizat în cerşetor, s-a dovedit a fi „Jeffrey zgârie-brânză”, refuzând să dea un ban de milă. Tot el este cel care pune românii la plată şi se asigură că nu vom trăi mai bine nici la anul. Prin condiţionarea deblocării următoarei tranşe a FMI pentru România de modificarea OUG 50 privind creditele, implicit neaplicarea ei retroactiv, „Jeffrey zgârie-brânză” devine şi „Jeffrey, duşmanul românilor” cu credite la bănci.

sursa national.ro

comentarii

de S.P.Q.R. la 2 November 2010 - 15:23

articol tendentios – de doi bani, deoarece prezinta numai un singur punct de vedere (cel populist)

pt cei care doresc sa cunoasca tabloul complet: http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2009/05/the-quiet-coup/7364/

de toto la 2 November 2010 - 17:09

rusine sa va fie portocale celulitice cu frunze verzi ! ne-ati indatorat pe generatii intregi si tot cu gura mare sunteti! de ce nu incercati cu cianura, macar sa nu ne mai chinuiti ! ipocriti ! va vine si voua vremea cand va asteptati mai putin , soarta lui Ceausescu va asteapta !

Lasati un comentariu