Guvernul analizează posibilitatea introducerii săptămânii de lucru de 6 zile

• publicat la: 19 November 2010
Guvernul analizează posibilitatea introducerii săptămânii de lucru de 6 zile

S-a vorbit, de-a lungul timpului, de ziua de muncă de 12 ore, de desfiinţarea tuturor reglementărilor naţionale în ceea ce priveşte contractele de muncă, urmând ca înţelegerile să se facă la nivel de ramură sau de unitate. O altă modificare despre care se vorbeşte este legată de posibilitatea de a lucra sâmbăta, ziua de weekend urmând a fi luata într-o altă zi a săptămânii.

Toate aceste schimbari au îngrozit sindicaliştii, care nici nu vor sa audă de modificarea Codului Muncii, pe care îl consideră numai bun aşa cum este în prezent, susţine site-ul incont.ro. Patronatele, pe de altă parte, spun ca nu se mai poate continua cu o legislaţie învechită şi că aceasta trebuie modernizată, in ton cu modificările de pe piaţa muncii.

De exemplu, prelungirea programului de lucru până la 12 ore pe zi sau angajarea pe perioada determinată s-ar face numai în perioadele în care firma are o lucrare pe care trebuie să o termine repede şi nu va deveni o regulă. De altfel, pentru a lucra mai mult de 8 ore pe zi angajatul trebuie să-şi dea acordul şi nu va fi obligat.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), de exemplu, cere introducerea “contului de timp” în interval de o lună. “Contul de timp ar presupune posibilitatea ca timpul de lucru să fie prelungit mai mult de 8 ore, dacă există comenzi sau proiecte care trebuie terminate repede. Dacă am treabă, stau la serviciu 12 ore, dacă nu am, plec acasa, de ce să tai frunză la câini până se fac cele 8 ore legale de muncă?”, explică secretarul general al AOAR, Cristian Pârvan.

sursa  www.cotidianul.ro

Lasati un comentariu