Mâine este Ziua Naţională fără Tutun

• publicat la: 17 noiembrie 2010
Mâine este Ziua Naţională fără Tutun

18 noiembrie este „Ziua Naţională fără Tutun”, zi dedicată încurajării renunţării la fumat. Ministerul Sănătăţii organizează anual o campanie naţională împotriva fumatului, împreună cu Institutul Naţional de Pneumologie „Marius Nasta” şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.

„Simplul sfat de a renunţa la fumat nu este suficient pentru ca fumătorul să treacă la fapte. Fumatul induce dependenţă fizică şi psihică, iar a renunţa la fumat poate fi mai uşor sau mai dificil, în funcţie de motivaţia celui care încearcă să facă acest pas. Asistarea fumătorilor într- un cadru medical, atunci când aceştia decid să se lase de fumat, este una dintre intervenţiile care şi-au demonstrat eficacitatea în alte ţări, crescând procentul celor care reuşesc să renunţe la acest obicei”, declară specialiştii în terapia tabagismului, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.

Programul „STOP FUMAT” este finanţat exclusiv din contribuţiile instituite asupra produselor din tutun („taxa pe viciu”) şi asigură, gratuit, tratamentul medicamentos pentru cei care doresc să renunţe la fumat. Suma alocata programului în 2010 este de 5 137 000 lei. Din aceste fonduri, pâna la 1 noiembrie a.c., au primit tratament gratuit peste 13 000 de români.

În anul 2009, 40% dintre cei care au urmat tratamentul integral în cadrul programului au renunţat la fumat. Pentru anul 2010, Ministerul Sănătăţii aşteaptă o rată mai mare de succes, având în vedere şi creşterea motivării fumătorilor datorată preţului mai mare a pachetului de ţigări.

sursa RL online

Lasati un comentariu