Măsură şoc în Marea Britanie: şomerii, puşi să muncească gratuit

• publicat la: 10 November 2010
Măsură şoc în Marea Britanie: şomerii, puşi să muncească gratuit

Marea Britanie intenționează să adopte o măsură de luptă împotriva șomajului mai puțin obișnuită: obligarea șomerilor să muncească în folosul comunității.

Proiectul de lege va fi prezentat în această săptămână și presupune ca cei 1,2 milioane de șomeri care locuiesc în Marea Britanie să muncească nu mai puțin de 30 de ore săptămânal în folosul comunității, în cadrul unor asociații sau chiar a unor companii private.

Proiectul prevede, de asemenea, sancțiuni pentru cei care vor refuza această activitate, intenționându-se retragerea ajutorului de șomaj.

Guvernul intentționează ca prin această măsură să reducă cheltuielile cu șomajul, care se ridică la ora actuală la peste 220 de miliarde de euro anual, dar și încercarea de a-i determina pe șomeri să nu mai fie dependenți de stat.

Proiectul are o serie de probleme, în sensul că pleacă implicit de la premisa că există locul de muncă disponibilile, iar șomerii nu vor să le ocupe, raționament care este fals. De cele mai multe ori, cei care se află în șomaj de multă vreme nu au ajuns acolo neapărat pentru că așa și-au dorit, explică un analist al pieței muncii.

Mai mult, obligativitatea de a munci fără a primi un venit poate fi demoralizantă pentru un om și ar putea duce chiar la degradare și umilire socială.

În al treilea rând, sistemul ar putea crea mutații pe piața muncii, în sensul că vor apărea multe firme care vor renunța la activități plătite în favoarea celor prestate gratuit de șomeri.

sursa  Capital.ro

Lasati un comentariu