Oglindă, oglinjoară, cine-i mai tembel în ţară?

• publicat la: 15 November 2010
Oglindă, oglinjoară, cine-i mai tembel în ţară?

Habar n-am ce înseamnă pentru Banca Mondială un „raport secret” dacă îndată după producerea lui eu îl pot citi în zia­re­le din România. Poate că, aşa stând lu­crurile, prin „secret” s-ar cuveni înţeles acel tip de raport care, elaborat fiind de experţi autentici, este menit să ajungă la cunoştinţa publicului larg, dar (din motive diplomatice) să fie ferit, într-o primă instanţă, de ochii oficialităţilor. Într-adevăr, e o chestiune de pudoare şi de politeţe să nu le arunci conţinuturile ţucalului în cap partenerilor tăi de discuţie. Respectând politeţea şi regulile convieţuirii civilizate, cum poţi proceda totuşi pentru a face din omul cu care discuţi un ins conştient că evaluările tale nu îl situează printre partenerii valabili şi pasabili? Se pare că una dintre metodele „oblice” prin care poţi obţine un asemenea efect este să alcătuieşti un raport suficient de secret pentru a-l face cunoscut oricui vrea să îl cunoască, orientându-l către cel vizat în mod direct de conţinutul raportului indirect, prin cei care zâmbesc cu subînţeles.

În linii mari, ceea ce se spune în docu­ment nu face decât să confirme impre­siile omului de pe stradă, ale simplului locuitor al României, şi anume că buge­tul actual al ţării noastre este fantezist încropit, nu pornind de la realităţi şi de la probabil, ci de la intenţii nerealiste şi vinovate. Bazat pe venituri enorme, calculate de un ochi hrăpăreţ, după cât ar dori acesta să cheltuiască, şi nu după cât ar putea realmente să colecteze, acest buget arată cum arată pentru a justifica nişte cheltuieli mari. Din acest punct de vedere, statul nostru se comportă ca fata aceea dintr-un film recent care, scăpată prin marile magazine newyorkeze, a ajuns să cheltuiască cu mult peste ce putea plăti şi spera nejustificat că, achiziţionând compulsiv, ar putea, prin cine ştie ce minune, să ajungă, cumva, la zi cu plata cheltuielilor. Conform ana­lizei din raportul menţionat, nu numai că nu colectează eficient contribuţiile, dar mai şi iroseşte cu un aparat supradi­mensionat care trebuie plătit. Debiro­cra­tizarea excesivă poate fi realizată prin informatizare, spun experţii.

Ceea ce nu menţionează, dar se înţelege, este că şi într-un asemenea caz pro­blema evaluării corecte a putinţelor şi năzuinţelor rămâne în continuare insolubilă în absenţa competenţei şi a bunei-credinţe. Şi, ca să fie meniul complet, se arată că ineficienţa transpare şi din absorbţia incredibil de deficitară a fondurilor europene destinate ţării. Pur şi simplu, din motive pe care le ştim sau le bănuim (nepricepere, rapacitate, înţelegerea serviciului public ca „filtru” ce condiţionează de anumite avantaje personale slujirea interesului cetăţenesc), oficialii frânează alimentarea cu bani comunitari a proiectelor româneşti, asta e! Bugetul nostru suferă, spun experţii, de lipsă de credibilitate, lipsă de predictibilitate (e bramburistic şi imprevizibil, adică!) şi de dezechilibru. Toate acestea sunt vicii de funcţionare, programare a activităţii şi înţelegere a propriei meniri a statului, nu de lipsă de resurse. Dimpotrivă, aceasta din urmă apare tocmai ca rezultat al acţiunii birocraţilor noştri din verigile înalte, cei care iau deciziile şi configurează designul bugetar. Intrând oarecum în detaliile acestui aspect, este clar că la noi „ce”, „cât”, „când” şi „cum” sunt întrebări care, în fiecare clipă, atunci când vine vorba de buget, primesc un alt răspuns. Inconsecvenţă, comportament profesional de giruete, în funcţie de contexte politice, interese de grup şi tot felul de reconfigurări momentane ale împrejurărilor.

Avem, astfel, imaginea pregnantă a ceea ce se înţelege, la nivelul celor mai înalte instituţii ale statului, de două decenii încoace, prin independenţă şi suveranitate. Sub flamurile generoase şi idealiste ale acestor două cuvinte descoperim politici ale bunului-plac, cinism şi necalificare, dispreţ faţă de populaţie şi nevoile ei, combinaţii extravagante de interese personale şi de grup înţeles în stil mafiot… Tot astfel se indică, în fine, mai limpede şi în ce fel asemenea practici, incompatibile cu modernitatea statală în general, cu democraţia, dar şi cu bunele practici din Uniunea Europeană, pot fi arătate cu degetul şi, să sperăm, contracarate cu ajutorul expertizei şi al consultanţei internaţionale. Pentru a prinde şi alte vremuri şi a scăpa de jumuleala găinarilor de stil vechi produşi de votul iresponsabil şi insuficient de critic al cetăţenilor României şi pentru a modifica practicile politice şi administrative de la noi, făcând din ele un al bunei guvernări, nu al dezastrului, delegarea unei părţi a suveranităţii suficient de consistente ca să permită astfel de controale şi evaluări este binevenită. Fireşte, raportul secret al Băncii Mondiale va fi fost depus şi în mâinile jalnicilor noştri înalţi slujbaşi ai statului, combinaţie pestriţă şi zgomotoasă de infractori şi ageamii. Dar cum pe la noi un raport se poate cu uşurinţă pierde printre alte rapoarte, pe masa unui demnitar, printre dosarele urgentissime care se vor îngălbeni fără a fi rezolvate, nu e deloc rău că el a ajuns şi la noi, prin intermediul presei. Mai ştii?! Te pomeneşti că în etapa următoare vom reuşi să scăpăm de râie şi să ieşim cu capul la soare.

sursa RL online

comentarii

de RONI la 15 November 2010 - 09:37

UN MARE FASSSSSSS !!!

Lasati un comentariu