Preşedintele Chinei este cel mai puternic om din lume

• publicat la: 5 noiembrie 2010
Preşedintele Chinei este cel mai puternic om din lume

Preşedintele Chinei, Hu Jintao, a fost desemnat cel mai puternic om din lume, în faimosul top organizat de revista americană Forbes. Liderul politic de la Beijing este urmat în clasamentul anual de către preşedintele SUA, Barack Obama (ocupantul locului întâi în 2009), şi de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud.
Organizatorii topului Forbes spun că liderul politic al Chinei a fost desemnat cel mai puternic om de pe planetă, în primul rând pentru că este conducătorul a peste 1,3 miliarde de persoane, adică o cincime din întreaga populaţie a globului. Un alt factor luat în considerare a fost faptul că, anul acesta, China a depăşit Japonia, devenind cea de-a doua superputere a lumii, iar analiştii estimează că, în 25 de ani, ar întrece şi Statele Unite ale Americii. Hu Jintao refuză să se încline în faţa Statelor Unite care exercită presiuni asupra sa să modifice rata de schimb, conduce cea mai mare armată din lume ca mărime şi şi-a ales un succesor, în persoana lui Xi Jinping, ce urmează să preia Preşedinţia în 2012.
Obama, care anul trecut a fost cea mai puternică persoană din lume, a înregistrat un regres în 2010, plasându-se pe locul al doilea. Deşi partidul său a fost învins în alegerile de la jumătatea mandatului, iar libertatea sa de a-şi implementa agenda va fi mult limitată în următorii doi ani, Obama „se poate consola cu faptul că rămâne comandantul-şef al celei mai puternice armate, liderul celei mai mari şi dinamice economii şi că deţine neoficial titlul de «Liderul Lumii Libere»”, adaugă revista americană.
Devansat de regele Arabiei Saudite, Abdullah bin Abdul Aziz al Saud, premierul Rusiei, Vladimir Putin (locul al patrulea), rămâne şi în acest an mai puternic decât preşedintele Dmitri Medvedev (locul 12), pe care, probabil, îl va înlocui în 2012. El deţine „ultimul cuvânt” în Rusia, o putere nucleară declarată, bogată în resurse energetice şi minerale şi cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU.
Putin este urmat de Papa Benedict al XVI-lea, „cea mai importantă autoritate pentru 1,1 miliarde de suflete”, respectiv o şesime din populaţia lumii. Un conservator înverşunat, el deplânge „sectarismul, societatea de consum şi relativismul moral, contestând controlul naşterilor, căsătoriile între homosexuali şi hirotonisirea preoţilor femei „. „În pofida gafelor majore (…), el pare sincer interesat de vindecarea vechilor răni”, comentează Forbes.

Angela Merkel, cea mai puternică femeie din lume

Papa este urmat de cancelarul german Angela Merkel, descrisă drept „cea mai puternică femeie de pe planetă”, de premierul britanic David Cameron (locul al şaptelea), preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Ben Bernanke, preşedinta partidului Congresul Naţional Indian Sonia Gandhi şi omul de afaceri Bill Gates.
Dintre liderii europeni, premierul italian Silvio Berlusconi se află pe locul 14, fiind devansat de preşedintele News Corporation Rupert Murdoch, iar şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, se află pe locul 19 (urmat de secretarul american de stat Hillary Clinton).

sursa  Curierul Naţional

comentarii

de Roly la 6 noiembrie 2010 - 11:48

Am crezut ca Chuck Norris este cel mai puternic om din lume 😉 😀

Lasati un comentariu