Regele Mihai I, pus să-şi facă testul ADN la 89 de ani!

• publicat la: 4 noiembrie 2010
Regele Mihai I, pus să-şi facă testul ADN la 89 de ani!

“Naţional“ a aflat că o instanţă din Germania a cerut ca Majestatea Sa să dea o probă de salivă pentru a se stabili dacă are un fiu nerecunoscut până acum. La solicitarea colegilor germani, magistraţii români au fixat deja termen pentru 20 aprilie 2011, când Regele va fi şi audiat!

Casa Regală a României ar putea fi zguduită din temelii de un scandal amoros legat de numele Regelui Mihai I! Un afacerist german, care are 71 de ani, a mărturisit în presă, în urmă cu doi ani, că este fiul Majestăţii Sale, însă, până acum, totul a fost privit mai mult ca o glumă. Reporterii “Naţional” au descoperit însă, în exclusivitate, că aşa-zisa glumă s-a îngroşat şi că o instanţă din Germania cere azi autorităţilor române să-l audieze pe Mihai I cu privire la acest subiect. Mai mult, germanii solicită ca Majestatea Sa să fie supusă şi unui test ADN!

Surse judiciare ne-au dezvăluit că Regele, ajuns la vârsta de 89 de ani, va fi citat pentru data de 20 aprilie 2011 ca să dea o declaraţie oficială la Judecătoria Sectorului 1. Întrebările au fost transmise deja la Bucureşti de către magistraţii germani, care vor să stabilească clar dacă Mihai I este tatăl natural al lui Dieter Stanzeleit.
Reporterii noştri au vorbit ieri cu bărbatul care susţine că este fiul Regelui, iar povestea acestuia pare desprinsă din cărţile de istorie.
De aproape 20 de ani, Dieter se zbate să afle cine este cu adevărat, având iniţial doar elemente vagi că ar fi băiatul Regelui Mihai. Între timp, a răscolit arhivele naţionale ale Germaniei, Angliei, Scoţiei sau României, de unde a obţinut documente care – susţine el – probează 100% filiaţia regală.
Dieter spune că s-a născut în 1939 la Sinaia şi că a fost botezat Nicolae Vasile, fiind copilul Regelui Mihai I şi al unei englezoaice cu sânge albastru, o anume Nerissa Bowes Lyon. „Tatăl meu, Mihai, a fost îndrăgostit de mama, Nerissa, şi chiar s-au căsătorit în 1939. Au trăit cinci ani împreună, dar, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, eu şi mama am fost deportaţi în Germania. Mama a fost ucisă, fiindcă o considerau spion, iar pe mine m-a înfiat familia Stanzeleit“, ne-a povestit Dieter.
Ulterior, în 1947, Regele Mihai I s-a amorezat de principesa Ana de Bourbon Parma şi s-a căsătorit cu aceasta în 1948 la Atena. „Nunta tatălui meu cu Regina Ana n-a fost recunoscută niciodată de Vatican, pentru că Mihai era deja căsătorit cu mama mea, Nerissa, de care n-a divorţat oficial“, mai spune Dieter. Acesta a trăit în Germania până în 1997, fiind dirijor al Filarmonicii din Berlin.

S-a mutat în România ca să dovedească paternitatea

„În ’97, m-am mutat în România pentru că numai aici puteam să am acces la documentele vremii şi să dovedesc că sunt fiul lui Mihai“, a adăugat germanul.
În dialogul avut cu el, Dieter Stanzeleit a trădat de mai multe ori un tic verbal, care ascunde, fără îndoială, o mare frământare interioară: „Nu-i aşa că semăn cu tata, cu Mihai?“
Răspunsul însă nu-l poate primi decât de la instanţa din Gottingen (Germania), unde el a deschis un proces de paternitate. Mergând pe firul celor susţinute de Dieter, judecătorii au decis să ceară colegilor români interogarea Regelui Mihai.

Astfel, pe 20 aprilie 2011, Mihai I va trebui să se prezinte în faţa instanţei Judecătoriei Sectorului 1 şi să răspundă dacă a fost căsătorit cu Nerissa Bowes Lyon şi dacă are cunoştinţă despre naşterea unui copil în urma acestei relaţii. Mai mult, dacă nu se va opune acestei probe-cheie, Majestatea Sa va efectua şi un test ADN, urmând să i se preleveze o probă de salivă. Doar acesta ar putea lămuri misterul “fiului pierdut” al Regelui Mihai I.

sursa  national.ro

Lasati un comentariu