Publicitatea stradală va fi interzisă în parcuri, pe clădirile publice şi pe copaci.

• publicat la: 24 decembrie 2010
Publicitatea stradală va fi interzisă în parcuri, pe clădirile publice şi pe copaci.

Amplasarea de suporturi pentru publicitate stradală va fi interzisă în parcuri, pe arbori, în parcurile şi rezervaţiile naturale, pe sediile instituţiilor publice, pe asfaltul drumurilor, precum şi în alte locuri unde administraţia locală decide acest lucru printr-un regulament propriu.Restricţiile au fost decise printr-un proiect de lege aprobat, joi, de Guvern.

Până la 1 mai 2011, toate formele de publicitate trebuie să fie în conformitate cu noile reglementări, urmând ca autorităţile locale să demareze organizarea de licitaţii pentru amplasamentele destinate mijloacelor de publicitate.

Întrebată de jurnalişti dacă va fi interzisă publicitatea electorală pe clădirile istorice, ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea , iniţiatorul actului normativ, a răspuns afirmativ. „Absolut. Spre exemplu, centrele istorice, monumentele, clădirile monumente istorice nu mai permit niciun fel de publicitate, bineînţeles nici cea electorală. La această lege se adaugă şi un ordin de ministru prin care am iniţiat şi aprobat procedura consultării publice la aprobarea documentaţiei de urbanism. Sperăm ca, în felul acesta, domeniul urbanismului, al construcţiilor, să fie reglementat restrictiv pe viitor, în aşa fel încât să nu mai constatăm dezvoltări urbanistice, haotice, cum se întâmplă în acest moment”.

Ce prevede proiectul

Conform proiectului, amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă pe monumentele naturii, în parcurile şi rezervaţiile naturale, în parcuri, pe clădirile reprezentând sedii ale autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi ale instituţiilor publice, „cu excepţia afişajelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul sediilor”, pe arbori, pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, „indiferent de categoria acestora”, dar şi pe obiectele de artă monumentală şi monumentele de for public, pe clădirile reprezentând monumente istorice sau componente ale unor ansambluri monument istoric, „în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult şi grădinilor publice”, în intersecţii, în sensurile giratorii, „pe pereţii pasajelor rutiere subterane şi supraterane ori sub poduri şi pe stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie.

În plus, va fi interzisă amplasarea de mesh-uri sau bannere publicitare pe clădirile aflate „în stare avansată de deteriorare”, dar doar în cazul în care acestea afectează „structura de rezistenţă şi stabilitatea şi integritatea elementelor constructive şi decorative ale anvelopei clădirii”.

Pe de altă parte, autorităţile locale vor avea şi ele o serie de obligaţii noi odată cu intrarea în vigoare a proiectului propus de ministerul condus de Elena Udrea. Pe de-o parte, autoritatea locală va trebui să emită un regulament prin care să stabilească în ce zone ale oraşelor pot fi amplasate mesajele publicitare şi ce condiţii trebuie să respecte cei care deţin aceste spaţii.

Autoritatea locală va trebui să instaleze panouri „speciale destinate afişelor publicitare şi a anunţurilor de mică publicitate”, care vor fi curăţate săptămânal de angajaţii unor „compartimente de specialitate” proprii, astfel încât „să se asigure actualitatea anunţurilor”.

Proiectul de lege prevede condiţiile necesare amplasării fiecărui tip de afişaj publicitar stradal. Spre exemplu, bannerele legate de stâlpi care sunt amplasate perpendicular deasupra străzilor nu vor mai putea fi instalate în intersecţii şi nici în zone unde împiedică vizibilitatea rutieră sau perspectiva asupra monumentelor istorice ori naturale. Ele nu vor mai putea fi montate nici în zonele în care există deja panouri publicitare. Va fi interzisă totodată amplasarea de stâlpi al căror scop exclusiv este acela de a susţine bannerele pe domeniul public.”Bannerele montate perpendicular pe axul drumului vor fi instalate la o înălţime minimă de cinci metri faţă de sol, astfel încât să nu afecteze vizibilitatea rutieră şi imaginea urbană. Bannerele vor fi amplasate astfel încât distanţa între acestea să fie de minimum o sută de metri”, se mai arată în proiectul Ministerului Dezvoltării. Cele care sunt amplasate în condiţiile nou impuse de proiectul propus pot fi păstrate maximum „o lună calendaristică”.

Mesh-urile, pe de altă parte, pot fi amplasate în zonele decretate de autoritatea locală ca fiind „de publicitate restrânsă” pe construcţii, inclusiv pe monumentele istorice, numai în situaţia în care ele „constituie protecţie către domeniul public pe perioada efectuării lucrărilor de consolidare sau restaurare, dar nu mai mult de un an calendaristic”. În plus, ele trebuie să reproducă „imaginea construcţiei după consolidare sau restaurare”, eventualele mesaje publicitare urmând să nu ocupe mai mult de un sfert din suprafaţa totală de afişaj. Ele pot apărea, de asemenea, pe calcanele construcţiilor care nu sunt clasate monumente istorice. Pot fi, totuşi, montate mesh-uri sau mesh-uri digitale pe faţadele clădirilor de locuit din zonele decretate ca fiind „de publicitate lărgită”, în care regulamentele locale o permit şi pe cele ale clădirilor cu funcţiuni comerciale şi de birouri situate în zonele de publicitate lărgită.

Vehiculele publicitare vor putea fi autorizate să circule prin localităţi doar pe un traseu stabilit de autoritatea administraţiei publice locale, staţionarea lor urmând să fie interzisă. Totodată, ele nu vor putea circula în convoaie mai mari de două, fiind obligate să meargă cu o viteză mai mare decât jumătatea limitei maxime admise pe drumul pe care circulă. Circulaţia convoaielor va fi totuşi permisă, însă „numai cu ocazia manifestărilor speciale, în baza avizului emis de autorităţile administraţiei publice, cu durata de valabilitate de o zi”.

Mesajele publicitare pot fi montate şi pe mijloacele de transport în comun, însă numai dacă acestea nu obturează vizibilitatea călătorilor.

Sancţiunile pentru nerespectarea acestor prevederi legale vor fi cuprinse între 500 de lei, minimul pentru persoanele fizice care încalcă legea, până la 50.000 de lei, cuantumul maxim prevăzut pentru sancţionarea firmelor de afişaj sau a deţinătorilor de vehicule de transport în comun.

Pentru un primar care încalcă obligaţiile care-i revin prin acest proiect de lege, amenda poate fi cuprinsă între 10.000 de lei şi 15.000 de lei.

sursa  gandul.ro

comentarii

de lavinia la 25 decembrie 2010 - 15:49

Publicitatea stradala trebuie interzisa de mult timp si e bine ca macar acum se iau masurile necesare.

de gabi la 25 decembrie 2010 - 15:58

e o masura extrem de importanta pentru romani, care sunt practic scapati, cu aceasta masura. toate problemele lor se rezolva prin aceasta masura. asta e ca si „tara arde, hai sa plantam flori”. huoooo lavinia!!!

de felician la 25 decembrie 2010 - 20:28

Nu merita sa o bagati in seama pe lavinia ca deja se crede Elena Udrea

Lasati un comentariu