Urările executivului şi consilierilor careieni

• publicat la: 30 decembrie 2010
Urările executivului  şi consilierilor  careieni

Mai sunt câteva zile până la sfârşitul anului 2010.A fost un an bun , a fost un  an greu ?Cum am trăit in acest an? Ce s-a implinit din ce ne-am dorit? Sunt intrebări pe care am dorit să le punem şi aleşilor noştri locali, primar, viceprimar şi consilieri.Prin intermediul Buletin de Carei  aţi putut urmări , lună de lună ,desfăşurarea şedinţelor de consiliu, atât cele ordinare cât şi cele extraordinare şi aţi avut posibilitatea să vă faceţi o impresie despre activitatea Consiliului Local careiean.

Am ales două intrebări la care au avut amabilitatea să răspundă  toţi cei menţionaţi.

  1. Cum a fost anul 2010 pentru Dvs. ?
  2. Ce aşteptări aveţi de la anul 2011 ?

Kovacs Eugen- Primar

1. Sunt satisfăcut de cele realizate in 2010. Cu toată criza , am reuşit să realizăm şi să depunem câteva proiecte importante pentru oraş.Consider că am finalizat  mare parte din ce mi-am propus şi nu cred că trebuie să menţionăm nereuşitele deoarece contează mai mult realizările .

2. In ce priveşte 2011 sunt optimist .Vom implementa proiectele pe care le-am câştigat  până acum , va fi un an plin şi consider că nu trebuie să dăm mereu vina pe criză pentru  nerealizări.Se pot face lucruri deosebite şi pe timp de criză.

Deşi ati pus doar două intrebări, doresc  să vă spun că mult timp am fost supărat pe Buletin de Carei şi in consecinţă nu am fost  un cititor al acestuia .Colegii mi-au spus insă, că in ultimul timp au simţit  o schimbare şi sper ca  anul viitor să incercăm să colaborăm in alte condiţii, să avem un dialog.

Doresc tuturor un An Nou fericit ,sănătate şi bucurii !

Keizer Ludovic- viceprimar

1. 2010 a fost un an dificil, destul de greu şi consider că puteam realiza mult mai multe lucruri.Am fost mulţumit de colaborarea cu  consilierii locali, şi de faptul că existenţa unei opoziţii puternice nu a pus in pericol democraţia.

2. Pentru 2011 mi-am propus să lucrăm mai mult şi mai eficient.

Doresc careienilor, şi nu numai lor, ca in anul care vine să incerce să se ajute şi singuri, să nu aştepte mereu ajutorul altora, să aibă cât mai multe iniţiative  şi să incerce să găsească soluţii pentru depăşirea greutăţilor.

Ciută Ilie – consilier PNL

1. Pentru mine , anul 2010 nu a avut  nimic  deosebit faţă de problemele ce le-a intampinat tot românul .A fost un an greu şi mă bucur că se sfârşeşte.

2. Sper ca in anul ce vine să ne fie mai bine.Dacă anul 2010 a fost un an al tăierilor de tot felul( de fonduri , de salarii, etc.) doresc ca  2011 să ne aducă legi pentru relansarea economiei. Pe plan local doresc o mai mare  colaborare cu administraţia locală , o mai mare putere de inţelegere a faptului că la Consiliul Local nu trebuie să existe o competiţie politică, ci o colaborare in interesul cetăţeanului careiean care ne-a votat. Careienii au nevoie de locuri de muncă bine plătite, de drumuri bune ,de terenuri de joacă şi de sport  şi mai ales de o bună gestionare a fondurilor locale. Sper să avem  incasări la bugetul local care să permită terminarea proiectelor câştigate.

Doresc careienilor să aibă parte de un An Nou fericit, liniştit şi prosper din toate punctele de vedere.

Papi Ovidiu-consilier PNL

1. 2010 a fost un an deosebit de prost,. Ca şi consilier , nu consider că a fost mai rău decât in 2009.

2. De la anul 2011 aştept ceea ce aşteaptă orice liberal.

Doresc  tuturor careienilor tot ceea ce işi doresc ei .

Marius Rusu-consilier PNL

  1. Anul 2010 a fost un an incărcat de datorii dar in plan profesional a fost un an plin de provocări şi de succese.
  2. Pentru 2011,imi doresc realizări pe plan profesional .

Doresc tuturor să aibă puterea de a înţelege că trebuie să ne bazăm în primul rând pe noi înşine şi prin ajutorul nostru pe ajutorul celorlalţi. La multi ani si un An Nou fericit ¡

Papp Zsolt – independent

1.Personal , am avut un inceput de an deosebit de greu , firma pe care o conduc  intâmpinând greutăţi ca şi alte societăţi in această perioadă.Până la sfârşitul anului problemele s-au stabilizat aşa că, trăgând linie, pot spune că  nu a fost aşa de rău..Mă bucur că am trecut peste greutăţi.

2.Sper ca anul viitor să fie mai bun .Politic vorbind, pe plan local, anul 2010 a fost un an interesant, am invăţat multe , am acumulat experienţă şi viziunea mea pot spune că s-a schimbat .In ciuda problemelor din timpul anului, se pot vedea rezultate frumoase pe plan local.

Doresc careienilor să aibă parte de un An Nou mai bun .

Alina Mocanu-consilier PNL

  1. 2010 a fost un an cu probleme , cu tăieri de salarii, cu scăderea speranţei şi plecarea tinerilor spre destinaţii tentante ca loc de muncă.
  2. Pentru 2011 imi doresc o schimbare majoră,stabilitate, o viaţă mai bună, mai multe investiţii.

Doresc tuturor careienilor multă sănătate, bucurii , să nu îşi piardă speranţa în vremuri mai bune iar tinerii să nu îşi uite rădăcinile.

Nuna Gheorghe-consilier PSD

1.Anul 2010 a fost, in general, un an bun, cu impliniri pe plan profesional.Ca şi consilier, am avut satisfacţia de a vedea  demarate proiecte cu atragere de fonduri, importante pentru oraş.

2.In 2011 doresc să avem , in primul rând, sănătate şi apoi satisfacţii atât in plan profesional cât şi personal.

Doresc careienilor un An Nou fericit , care să le aducă impliniri pe toate planurile dar  in acelaşi timp să fie mai increzători in forţele proprii astfel ca să poată reuşi in tot ce işi propun.

Csaikos Szabolcs- consilier UDMR

1.Sunt bucuros că in 2010  am reuşit să depunem proiecte câştigătoare pentru oraş.

2.2011 va fi anul in care vom culege roadele muncii de până acum, când se vor implementa proiectele câştigătoare.

Doresc să mai spun că ar fi necesar ca in viitor să ne ocupăm şi de tinerii din oraş , să creem condiţii pentru distracţii.Visul meu este să avem mai multe terenuri de sport aşa cum erau când eu eram copil.Să facem posibilă  şi un alt fel de distracţie, prin sport, care este mult mai sănătoasă.

Doresc careienilor ca in Anul Nou care vine să aibă parte de sănătate şi prosperitate.

Csizmadia Zsolt-consilier UDMR

1.Deşi anul 2010 mi-a adus un mandat de consilier local , acest fapt s-a petrecut in urma unui eveniment nefericit, decesul colegului nostru Hago Arpad.Voi incerca să il inlocuiesc , să continui munca sa , cu succes.

In ansamblu, anul 2010 nu a fost chiar aşa de rău.

2.Sper ca  2011 să fie un an mai bun, eu nu sunt aşa de pesimist , sper ca să avem parte de mai multe investiţii majore.

In ce priveşte activitatea consiliului local , la care am apucat să particip doar de două ori, sunt convins că indiferent de culoarea politică a membrilor consiliului, toţi doresc binele oraşului şi al locuitorilor.Imi pare rău că de multe ori consilierii nu sunt un factor de creaţie, ei sunt puşi de multe ori in situaţia de a vota prin da sau nu, cred că funcţia de consilier ar trebui să presupună  o mai mare implicare in viaţa oraşului. Eu văd Consiliul Local ca un loc unde ,după ce ai ajuns, să nu mai faci politică .Contează doar să fii bun gospodar pentru oraş , pentru locuitori, să nu aibă importanţă hotărâtoare culoarea politică.Oraşul nu e mare şi nu se strâng aşa mulţi bani din impozite aşa că are mare importanţă gospodărirea lor.

Doresc tuturor careienilor un An Nou fericit şi liniştit.

Leitner Robert- consilier UDMR

1.A fost un an bun din punct de vedere al proiectelor depuse.Sunt supărat in schimb pentru că nu există inţelegere intre consilieri şi aş dori să facem şi proiecte comune.

2.pentru 2011 imi doresc să avem colaborare intre consilieri , să avem obiective comune.

Doresc careienilor un An Nou fericit !

Adrian Bucureşteanu-consilier PNL

1, Din punct de vedere profesional şi familial, anul 2010 a fost un an deosebit de bun.Ca şi consilier, mă lupt in continuare pentru a-mi susţine ideile , consider eu aducătoare de beneficii oraşului.

2.In 2011, sper sa-mi consolidez poziţia in plan profesional iar in consiliu voi dori sa promovez niste proiecte la care lucrez in prezent.

Doresc tuturor un An Neportocaliu , care să aducă stabilitate in viaţa fiecăruia.

Konglovics Eva-consilier UDMR

1.Pe plan profesional a fost un an destul de greu dar pe plan personal pot spune ca am avut un an destul de bun.

2.Deşi din fire sunt optimistă, pentru anul următor nu indrăznesc să fac pronosticuri.Cred că vom depăşi această perioadă de criză.Imi doresc sa avem parte de sănătate şi de mai multă răbdare unii cu alţii deoarece e păcat să deteriorăm relaţiile dintre noi, atât in consiliu cât şi in societate.

Doresc careienilor să aibă parte de sănătate şi dea dovadă de mai multă răbdare şi înţelegere în relaţiile dintre ei.

Poosz Szabolcs- consilier UDMR

1.Pe plan personal, anul 2010 a fost un an plin de evenimente.Pe plan profesional , a fost un an cu multe greutăţi , cu dobânzi foarte mari, cu chirii scăzute, cheltuieli  mărite şi incasări slabe. La nivel de consiliu local , sunt multumit că am câştigat o serie de proiecte importante pentru oraş.

2.Sper ca anul care vine să fie mai liniştit. La nivel local nu prevăd mari schimbări, sper să implementăm cu succes proiectele câştigate.Aş dori să mai vină investitori deoarece problema cea mai mare la noi o reprezintă locurile de muncă .In 2011 nu vor fi mari probleme pe plan local , abia in 2012 vor produce efecte creditele contractare până in prezent.

Doresc tuturor careienilor un An Nou fericit, traditionalul La Multi Ani ! , să aibă parte de salarii bune, de locuri de muncă şi sănătate.

Tempfli Vasile- consilier UDMR

1.Anul 2010  a fost un an acceptabil aş putea spune, pe plan familial şi profesional.In consiliu am fost relativ multumit de activitatea noastră.

2.Pentru 2011 imi doresc putere de muncă şi sănătate .

Le doresc tutror careienilor un An Nou fericit , cu multă sănătate şi mult optimism.

Brem Arpad-consilier UDMR

  1. 2010 a fost un an dificil, de supravieţuire aş putea spune.
  2. Îmi doresc ca anul 2011 să fie un an al dialogului , al colaborării mai intense intre consilieri.

Doresc tuturor un An Nou fericit , un an mai bun şi mai prosper.

Muller Ioan- consilier UDMR

1.Anul care se incheie in curand a fost un an destul de greu , cred ca pentru majoritatea dintre noi.Personal , am avut multe realizări .

2.Sper să avem un an mai bun, cu o situatie economica mai buna pe plan local şi o mai bună gospodărire a fondurilor locale.

Doresc tuturor careienilor un An Nou fericit , sănătate, împliniri pe toate planurile.

Gherasim Ioan – consilier PD-L

1.Deşi a fost un an dificil, din punct de vedere profesional am avut un an destul de bun.In ciuda perioadei grele, am reuşit să deschidem un nou birou de avocatură la Satu-Mare.Ne implicăm cu mult profesionalism in susţinerea cauzelor celor ce ne solicită şi doresc să evidenţiez că in cei 40 de ani de când sunt in justiţie  am avut la bază un principiu  , şi anume principiul dreptăţii şi al adevărului.Doresc să insuflu şi copiilor mei acest principiu.Din punct de vedere politic, in consiliul local ,am incercat să ne impunem punctul nostru de vedere, am fost mereu impotriva hotărârilor ce aduc prejudicii careienilor şi consider că intr-un consiliu local nu au ce căuta problemele de natură politică.Suntem minoritari intr-un consiliu majoritar UDMR aşa că incercăm cum putem să susţinem problemele cetăţenilor oraşului.

2. In anul  care vine doresc să avem parte, in primul rând de sănătate , doresc să aveam parte de o schimbare totală in situaţia actuală a acestui popor. Am speranţa că va fi mai bine.

Doresc tuturor careienilor multă sănătate , să aibă parte de o viaţă mai bună , de un trai mai bun. Ca şi consilier voi susţine in continuare interesele cetăţeanului, sper să fie mai bine pentru toţi, doar Speranţa moare ultima.

Binder Alexandru- consilier PD-L

1.Anul care se incheie in curând a fost un an de criză şi pentru mine ca şi pentru ceilalţi oameni.Nu ne putem lăuda cu multe realizări, a fost un an mai slab ca cei precedenţi.

2.Cred că fiecare dintre noi , la trecerea dintre ani , trăieşte cu speranţa că va fi mai bine, că anul ce vine va fi mai bun şi mai prosper.

Doresc să urez tuturor careienilor un An Nou mai bun, aducător de sănătate şi prosperitate!

Pr.Tukacs – consilier UDMR

1.Anul care a trecut a fost un an foarte greu pe toate planurile, cred că pentru toata lumea.Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit totuşi să facem faţă tuturor greutăţilor şi am  reuşit să câştigăm un proiect pentru biserica noastră , in valoare de 300.000 euro care sperăm că se va putea implementa in anul care vine.

2.Sper ca in anul viitor să fie mai bine pentru toţi, să ne inţelegem mai bine unii cu alţii , să avem mai multă răbdare unii cu alţii.

Doresc tuturor un An Nou fericit şi La Mulţi Ani !

Daniela Ciută

comentarii

de CAREIAN la 30 decembrie 2010 - 12:31

DOAMNE AJUTA !!!!!!!!!! asa sa fie,sa dispara orientarile politica,tonul ar trebui sa fie dat de primar !

de Costi la 30 decembrie 2010 - 13:43

ura dintre activistii astia de partide, nu va disparea in veci. in loc sa se inteleaga si ei ca oamenii, ca doar ei au fost pusi sa decida soarta acestui oras, nu sa se intepe unul pe altul. dar asa e frumos la noi in tara. le doresc si eu lor, un an exact cum ni l-au oferit si ei pana acum 🙂

de MIHAI la 30 decembrie 2010 - 16:37

Si eu le doresc la fel Costi,sa aiba parte de un SINGUR salar in casa de 450 Roni,din care sa-si tina o casa,2 copii la scoala,le-as dori sa incerce si ei sa vada ce bine e sa traiesti,nu s-au interesat sa creeze locuri de munca,sa atraga investitori de 20 de ani,proiectele infrumuseteaza orasu e adevarat ,se fac utilitati,da nu tin de foame celor care nu au un loc de munca si din pacate sunt multi,da pe votul lor au contat,dar sper ca pe viitor sa ne gandim bine pe cine votam toti cei care suntem muritori de foame,asta e adevarul.

de dydy la 30 decembrie 2010 - 17:39

Bine spui Mihai, pacat ca multa lume l-a votat pe Basescu, ce treaba au partidele din orasele mici cand dictatura vine din Bucuresti. Ar trebui ca cei care l-au votat pe Basescu sa-i ceara lui socoteala, nu? sau UDMR-ului care este in permanenta la guvernare.

de Costi la 30 decembrie 2010 - 17:47

acum voturile nu mai conteaza, nici problema pe care noi o dezbatem aici. pe ei ii doare fix in p…cot. sa ne zica si noua domn primar de unde naiba isi permite familia atatea mertzane? ca de, el e doar un primar amarat. in fine nu merita sa sa ma gandesc la asta, deoarece stiu ca pe viitor vor mai aparea mai multe in curtea dansului. sarbatori fericite si un an nou fericit, voua platitorilor de taxe si cu trai amar, o comunitate din care si eu ma trag

de adi la 31 decembrie 2010 - 10:58

eu as vrea odata sa aud ceva de genul :
anul asta am investit X EURO IN ORAS si s a facut x canalizare
y drumuri,z locuri de munca
tot timpul aud: VOM aduce,vom face,facem proiecete,studii….
am depus proiecte….dar ceva concret ce poti sa vezi,eventual sa simti pe pielea ta,nimik…
pana vom auzi doar de proiecte si de studii ,unde de fapt se curg banii,pana atunci tot asa va fi in orasul asta,tot 450 RON VEI IMPARTI ,MIHAI

de doru la 2 ianuarie 2011 - 09:07

sa sti adi ca afacut daca vrei sa vezi dute sa vezi pe strada vlad tepes dar daca mergi pe acolo sa mergi pe jos ca cu masina nu ajungi pina la capatul srazi ca mai mult a distrus drumul si afost cheltuit bani si cu asta se lauda primaria si rog pe domnu primar sa verifice srada cind dezgheata druml ca acuma mai ajutat zapada unpic

de elias la 3 ianuarie 2011 - 11:53

Kovacs Eugen- Primar

1. Sunt satisfăcut de cele realizate in 2010. Cu toată criza , am reuşit să realizăm şi să depunem câteva proiecte importante pentru oraş.Consider că am finalizat mare parte din ce mi-am propus şi nu cred că trebuie să menţionăm nereuşitele deoarece contează mai mult realizările .

Va rog sa-mi dati un numar de cont:…………………………………. doresc sa donez pentru a cumpara un bilet dus (via Africa)acestui primar plin de el si de rezultatele sale financiare presupun, ca orasul este dezastru.

Avem nevoie de o conducere a orasului care in limitele bunului simt sa uite de culoarea politica si sa faca totul pentru oras….

de JANCSI la 4 ianuarie 2011 - 17:42

Caci bine zici ELIAS, te rog sa-l duci la tine la Spitalul Elias,la o reciclare a EULUI,a orgoliului si a modului de a se comporta,ei da stii ceva,lasa-l mai are anul asta si inca un pic de stat pe acel scaun care i-a spalat creierul.

de MOS ION ROATA la 6 ianuarie 2011 - 13:10

Lasati omul in pace,unde vreti sa-l trimiteti ? mai aveti rabdare 1 an si un pic,vom vedea atunci unde-l trimitem,inapoi la Primarie sau in Parlament…???

Lasati un comentariu