Contribuţii-surpriză la fondul de asigurări de sănătate

• publicat la: 21 ianuarie 2011
Contribuţii-surpriză la fondul de asigurări de sănătate

Cei care sunt plătiţi pe drepturi de autor sau trăiesc din chirii trebuie să-şi plătească singuri dările la sănătate, iar dacă au mai lucrat fără a plăti această contribuţie o achită retroactiv din 2006.

Anunţul vehiculat anul trecut că angajatorii vor fi cei care achită contri buţiile la pensii, şomaj şi sănătate pentru cei care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală nu mai e de actualitate. La fondul de sănătate, angajaţii trebuie să-şi achite singuri contribuţiile o dată pe an, până la 25 ianuarie, respectiv 27 ianuarie în acest an.

„Persoanele obligate să plătească asigurarea de sănătate anual sunt cele care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chirii), dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, numai în cazul în care nu realizează venituri din salarii, ac tivităţi independente, şomaj”, spune Lidia Comaroni, şef Serviciu Relaţii Publice la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).

În aceeaşi situaţie sunt şi cei care realizează venituri din agricultură şi silvicultură.

sursa  Evz.ro

Lasati un comentariu